CUPRINS

Fig. 4.37. Reţeaua de difracţie.
Pentru a realiza condiţia de difracţie, o reţea trebuie să aibă constanta de reţea de ordinul de
mărime al lungimii de undă a luminii, adică d≈
10 −7 m. De exemplu o reţea de difracţie trebuie să aibă
aproximativ 50000 de fante pe 1 cm.
O aplicaţie interesantă a difracţieie luminii se realizează când cirstalele sunt bombardate cu Raze
X. Lungimea de undă a radiaţiilor electromagnetice X este de ordinul λ ≅ 1 Å. De aceea singurele reţele
de difracţie potrivite pentru radiaţia X sunt reţelele cristaline. Un fascicol monocromatic de raze X este
trimis pe un cristal, care poate fi de exemplu de NaCl şi a cărui constantă de reţea cristalină este de
ordinul λ ≅ 2 − 3 Å. Figura de difracţie a razelor X pe cristal este analoagă celei din fig. 4.37.
III.
Ghidul de undă
După cum ştim, caracteristica definitorie a undelor este aceea că se propagă în spaţiu, transmiţănd
o anumită formă de energie. Prin intermediul unui dispozitiv special, numit ghid de undă, este posibilă
transmiterea undelor electromagnetice. Să considerăm un ghid de undă de forma unui tub de secţiune
dreptunghiulară, cu laturile a şi b, şi având rezistenţa electrică nulă. Distribuţia câmpului electromagnetic
de-a lungul tubului este reprezentată în fig. 4.38: în (1) sunt reprezentate liniile câmpului electric al undei
prin ghidul de undă, atât în vedere laterală, cât şi în secţiune transversală; în (2) se pot vedea liniile
câmpului magnetic văzute de sus. Pentru a simplifica explicaţiile, în (1) nu sunt reprezentate liniile de
câmp magentic, iar în (2) nu sunt cele ale câmpului electric al undei electromagnetice.
128