CUPRINS

Să presupunem că frecvenţa fascicolului incident este, ν
0
, astfel încât energia fotonului egalează
lucrul mecanic de extracţie a electronului din metal:
h ν
0
= L ext
(5.5)
În acest caz, ν
0
este f recvenţa de prag. Electronul este eliberat din metal, dar nu mai are energie
cinetică. Dacă lumina are o frecvenţă mai mică decât ν
0
, atunci energia fotonului incident este mai mică
decât lucrul mecanic de extracţie, deci efectul fotoelectric nu se mai produce. De aceea, putem spune că
fiecare metal are o frecvenţă de prag proprie, căci lucrul mecanic de extracţie a electronilor este specific
fiecărui material.
L ext
ν = 0
h
(5.6)
Frecvenţa de prag este frecvenţa minimă la care se mai poate produce efectul fotoelectric. Dacă
frecvenţa luminii are o valoare mai mare decât frecvenţa de prag, ν > ν
0
, atunci nu numai că se produce
efectul fotoelectric, dar fotoelectronii au şi energie cinetică la ieşirea din metal:
1
m v
2
2
= h ν − L
(5.7)
ext
Aşa se explică una din legile efectului fotoelectric, şi anume că energia cinetică a fotoelectronilor
este proporţională cu frecvenţa luminii. În fig. 5.4. este reprezentată energia cinetică a fotoelectronilor în
funcţie de frecvenţa luminii.
Fig. 5.4. Energia cinetică a fotoelectronilor în funcţie de frecvenţa luminii.
Fluxul luminos este determinat de numărul de fotoni incidenţi pe suprafaţa catodului în unitatea
de timp. Procesul de absorbţie al fotonilor este independent, de aceea un flux incident mai mare
determină emisia unui număr mai mare de electroni în unitatea de timp. Cu alte cuvinte, intensitatea
137