CUPRINS

h ν h ν h
p = m c = c = =
(5.11)
2
c c λ
unde am folosit relaţia dintre frecvenţa şi lungimea de undă a undei electromagnetice,
c
λ = c T = .
ν
Teoria cuantelor nu a fost primită cu prea mare entuziasm de lumea ştiinţifică din epocă. Au fost
necesare noi confirmări experimentale ale acestei teorii, deşi sunt şi astăzi oameni de ştiinţă şi filozofi
care nu o acceptă.
5.2. Efectul Compton
În anul 1921 fizicianul Compton a confirmat pe deplin teoria cuantelor de limină prin observarea
fenomenului de difuzie a fotonilor din razele X pe electroni. În anul 1927 el a primit preminul Nobel în
Fizică pentru descoperirea efectului cuantic care îi poartă numele. El a determinat mişcarea unui foton
înainte şi după ciocnirea lui cu un electron, arătând că fotonul are impuls şi energie.
Dispozitivul experimental utilizat de Compton, a cărui schemă este prezentată în fig. 5.5, constă dintr-o
sursă de raze X care emite radiaţie spre un bloc de grafit. Se obţine o radiaţie difuzată sub un anumit
unghi, θ, ce este captată de un detector. Razele incidente au lungimea de undă λ.
Fig. 5.5. Dispozitivul experimental al lui Compton.
Se constată că razele difuzate au o lungime de undă mai mare decât lungimea de undă a razelor
incidente, λ`>λ. Diferenţa ∆λ
= λ` −λ
se numeşte deplasare Compton. Se constată experimental că
139