CUPRINS

Fig. 4.38. Componentele undei electromagnetice la trecerea prin ghidul de undă.
Aşa cum se observă în fig. 4.38, câmpul electric nu are componente tangenţiale la suprafaţa
interioară a ghidului de undă. Cele două componente, E r şi B r , ale undei electromagnetice sunt în fază,
iar frecvenţa undei progresive poate fi continuu variată, pornind de la frecvenţa de tăiere, ω
0
, a modului
de transmisie prin ghidul de undă. Un ghid de undă transmite unde electromagnetice într-un mod dat,
dacă au frecvenţa mai mare decât frecvenţa de tăiere pentru acel mod al ghidului. În fig.4.38 se observă
modul dominant al ghidului de undă de formă dreptunghiulară. Modul dominant corespunde celei mai
mici frecvenţe de tăiere. În practică, undele electromagnetice au o frecvenţă dată, ω, de aceea pentru
transmitere se alege acel ghid de undă ale cărui dimensiuni corespund unei frecvenţe de tăiere pentru
modul dominant
ω 0
< ω , dar care este în acelaşi timp mai mică şi decât toate frecvenţele de tăiere pentru
celorlalte moduri de transmitere.
Dacă rezistenţa electrică a ghidului de undă este nulă, atunci viteza de propagare a undei
electromagnetice prin ghidul de undă este egală cu viteza luminii în vid, c. Dar în realitate, viteza de
propagare în ghidurile de undă este inferioară vitezei undelor electromagnetice în vid. Putem distinge
două viteze de propagare într-un ghid de undă: viteza de fază, v
f
, adică viteza cu care se deplasează
configuraţia de câmpuri din fig.4.38 şi viteza de grup, v
g
, adică viteza cu care se transmite energia undei
de-a lungul ghidului de undă. Viteza de grup este măsurabilă experimental, căci putem cronometra timpul
necesar ca informaţia (energia) să ajungă de la sursă până într-un punct dat. Expresiile matematice ale
celor două viteze caracteristice ghidului de undă sunt următoarele:
- viteza de fază
-
v
f
=
c
(.4.104)
2
⎛ λ ⎞
1−
⎜
2 a
⎟
⎝ ⎠
129