boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

aprecieri valorice, autonomia şi securitatea muncii, participare efectivă la controlul şi
planificarea muncii.
Factorii disfuncţionali biomecanici pot fi amplificaţi prin factori de stres psihosocial
excesiv prin:
• oboseala psihică şi musculară cu diminuarea supleţii osteo-ligamentare şi a atenţiei
favorizând accidentele de muncă.
• tensiunea şi spasmele musculare involuntare consecutive stresului accentuează
oboseala musculară şi riscul de leziuni microtraumatice cumulative (scăderea
pragului de toleranţă tisulară).
• nervozitatea şi lipsa de concentrare conduce la acţiuni grăbite, lipsă de coordonare,
finalizarea eronată a sarcinilor de muncă.
DIAGNOSTICUL ŞI TRATAMENTUL LOMBALGIILOR
Diagnosticul pozitiv este dificil şi se bazează pe:
- anamneza completă profesională şi non-profesională,
- istoricul durerilor lombare (debutul brusc sau insidios, existenţa accidentelor sau a
incidentelor traumatice, evoluţia simptomatologiei),
- examenul clinic (inspecţie, palpare, amplitudinea mobilităţii active şi pasive, evaluarea
mersului şi a posturii, zone de sensibilitate algică, forţa musculară).
Toate simptomele care indică o slăbiciune musculară a gambelor, existenţa zonelor de
hipoestezie, iradieri topografice algice obligă la un consult neurologic (cercetarea atingerii
medulare sau a nervilor periferici).
- explorări paraclinice: radiografia lombosacrată (incidenţe frontale oblice sau de profil)
sau RMN sunt indicate în suspiciunea atingerilor osoase şi medulare, dar în
majoritatea cazurilor sunt interesate numai structurile musculo-ligamentare.
Anomaliile osoase, pensările discale, osteofitoza pot explica caracterul cronic,
recidivele frecvente, incapacitatea de muncă.
Protocolul terapeutic depinde de natura tulburărilor.
Simple intervenţii ergonomice şi/sau aplicarea unor tehnici de kineziterapie pot permite
reîntoarcerea la postul de muncă.
Cazurile cu lombalgie cronică necesită măsuri mai complexe de ordin terapeutic şi
igienic:
- antiinflamatorii şi miorelaxante administrate cu prudenţă şi pentru o perioadă cât mai
scurtă,
- măsuri balneofizioterapice (diatermie, aplicarea locală de căldură sau frig, masaje
relaxante) sunt utile în special ca preambul la programul intensiv kinetoterapeutic
(restabilirea forţei şi a supleţii musculare),
- repausul la pat (suprafaţă dură),
- scaune ergonomice prevăzute cu sprijin dorsal,
- purtarea de încălţăminte confortabilă,
- evitarea ortostatismului prelungit şi a mişcărilor periculoase (răsuciri, flexii forţate).
Gimnastica de relaxare, exerciţii fizice specifice (stretching) practicate la locul de muncă
(pauze de 5-10 minute, fond muzical adecvat) este considerată eficientă şi agreată de
majoritatea salariaţilor (în special de tineri).
149