boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

printr-un relief ondulat pentru mularea palmei şi a degetelor pe volan, fie prevederea unor
striuri care să împiedice alunecarea mâinii transpirate.
▪ pârghiile, manivelele şi volanele să permită manevrarea sau manipularea fără o
schimbare semnificativă a poziţiei executantului şi cu randament mecanic maxim. De
exemplu, faţă de corpul operatorului pârghiile de forţă trebuie plasate (proiectate) astfel ca
braţul să exercite forţa necesară fără schimbarea poziţiei sale naturale, adică lateral, aproape
de corp. În acest caz, înălţimea optimă pentru împingere, în poziţia ortostatică, de exemplu,
este la nivelul umerilor întrucât se poate transmite o mare parte din greutatea corpului. De
asemenea, cursa volanelor clasice, circulare nu ar trebui să depăşească 120° pentru ca
operatorul să nu-şi modifice poziţia mâinilor în timpul manevrării.
Iată de ce este necesară studierea încă de la conceperea (proiectare) echipamentului
de muncă a posibilităţilor de aplicare a principiilor ergonomice şi introducerea obligativităţii
ca la asimilarea acestora să se prezinte şi atestatul ergonomic.
De asemenea, posibilităţile largi de aplicare a principiilor economiei mişcărilor în
organizarea ergonomică a muncii precum şi rezultatele concretizate în creşterea eficienţei
muncii în general şi a productivităţii muncii în special, în condiţiile unor consumuri
energetice umane optime, demonstrează necesitatea cunoaşterii şi folosirii lor de câte ori este
posibil.
Poziţiile corpului omenesc şi condiţiile de menţinere a echilibrului în procesul
muncii
Una din principalele probleme ale organizării ergonomice a muncii exercită o
influenţă deosebită asupra capacităţii de muncă şi implicit asupra eficienţei activităţii
desfăşurate o constituie studiul poziţiilor corpului omenesc şi a condiţiilor de menţinere a
echilibrului în procesul muncii.
După cum se cunoaşte, în procesul muncii, ca şi în repaus, corpul omenesc poate lua
poziţii variabile în timp şi spaţiu. Aceste poziţii duc însă la solicitarea inegali a structurilor
funcţionale ale organismului, pot determina apariţia unor fenomene de suprasolicitare, iar în
unele cazuri pot atinge limita de îmbolnăvire şi invaliditate.
În Uniunea Europeană, aproximativ 30% din muncitori sunt supuşi unor postúri
penibile sau obositoare pe o durată de peste jumătate de zi de muncă în posturi foarte diverse
(sectorul serviciilor, industrie uşoară, etc.) Nu rare sunt cazurile când munca este efectuată în
poziţie foarte incomodă, cu un semnificativ stres static: muncă în genunchi, aplecat în faţă, în
picioare muncind cu braţele, culcat, etc. Este cazul operaţiunilor de întreţinere a maşinilor
sau a vehiculelor, a instalaţiilor casnice sau a liniilor electrice şi telefonice.
Durerile şi oboseala pot conduce la o degradare a controlului mişcărilor, fixarea unor
postúri anormale şi, în timp, la tulburări musculare şi osoase. Astfel, poate creşte riscul
apariţiei erorilor, poate scădea calitatea muncii, având drept consecinţă diminuarea
productivităţii întreprinderii. De aceea, organizarea ergonomică a locurilor de muncă
trebuie să înceapă cu stabilirea unei poziţii corecte de muncă, acesta constituind o cerinţă
aparent elementară dar adesea neglijată, fiind considerată mult timp o problemă a fiecărui
individ în parte.
Adoptarea unei poziţii corecte de muncă
Înseamnă adoptarea unei poziţii cât mai aproape de poziţia naturală a corpului,
respectiv atunci când cele trei planuri ale corpului formează intersecţii de 90°.
De asemenea, prin poziţie normală de muncă se înţelege poziţia în care executantul
este obligat să se aplece înainte cu cel mult 10- 55°, fără aplecare înapoi sau lateral.
252