boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

posibilitatea muşchiului de a extrage O 2 din sânge. VO 2 max poate fi crescut prin
antrenamentul fizic.
Antrenarea (conditioning)
Reprezintă creşterea capacităţii energetice musculare prin intermediul unui program de
exerciţii, al unui efort cu o anumită intensitate, durată şi frecvenţă.
Antrenarea realizează o adaptare a organismului la efort şi se concretizează prin
creşterea nivelului de anduranţă.
Adaptarea este un proces îndelungat, care se produce în urma antrenamentului şi se
reflectă la nivelul sistemului cardiovascular şi muscular prin performanţă crescută la un
travaliu şi o creştere a rezistenţei la oboseală.
Consumul miocardic maxim de oxigen (mVO 2 )
Un cord normal, care face faţă solicitărilor fizice, realizează permanent un echilibru
între cererea de O 2 şi aportul de O 2 , chiar în eforturi maximale. Pierderea acestui echilibru
determină instalarea ischemiei cardiace.
În repaus, cordul are capacitatea de a extrage 70-75% O 2 din sângele arterial; în efort,
surplusul de O 2 cerut se realizează prin creşterea circulaţiei coronariene.
Decondiţionarea
Reprezintă pierderea antrenamentului (şi deci a adaptării) care apare printr-un repaus
prelungit necesar în anumite boli, dar şi datorită sedentarismului (ex.sindromul de
decondiţionare a bâtrânilor).
Dezantrenarea
Este de fapt tot o decondiţionare, dar care apare la persoane (sau sportivi) care după
săptămâni sau luni de antrenament aerobiotic (VO 2 max crescut, funcţia cardiacă îmbunătăţită,
capacitatea oxidativă a musculaturii scheletice crescută, etc.) opresc orice exerciţiu aerobic,
caz în care în decurs de câteva săptămâni se pierde o mare parte din nivelul de fitness şi
anduranţă obţinute.
Metodologia antrenamentului la efort
Pentru a se putea sconta pe o adevărată creştere a capacităţii de performare, există
unele condiţii legate de cantitatea efortului. În acest sens., Colegiul American de Medicină
Sportivă precizează următoarele: ,,caracteristicile de care depinde eficienţa efortului fizic de
antrenament sunt intensitatea, durata şi frecvenţa.
Intensitatea efortului la bolnavii cardiaci se recomandă să fie de 60-80% din
capacitatea funcţională testată a pacientului, dar ca să se înregistreze un efect favorabil se va
începe cu 25-50% din aceasta. Un efort mai mare este periculos şi, în plus, nu mai aduce o
îmbunătăţire a performanţei cardiace.
Durata efortului la intensitatea menţionată va fi de 10-20 minute, dar la începutul
antrenamentelor pacientul oboseşte înainte de a atinge această durată, datorită decondiţionării
fizice la efort. În această situaţie se vor aplica eforturi de scurtă durată, intermitente şi repetate
(ex. 3 minute de efort, urmate de o pauză de 30-180 de secunde, ciclu care se repetă 30-60 de
minute).
Frecvența şedințelor este de 2‐3 pe săptămână în cazul pacienților cardiaci care
performează eforturi de intensități şi durate mai mari. Pentru pacienții care nu pot executa
decât eforturi de intensități mai mici şi pe durate mai scurte, se recomandă şedințe zilnice.
De asemenea, este de reţinut faptul că eforturi cu intensitatea sub 50% din consumul
maxim de O 2, cu durate mai scurte de 10 minute şi practicate în mai puţin de 2 şedinţe pe
săptămână nu pot determina creşterea capacităţii de efort.
Metodele de antrenament la efort sunt foarte diverse: mersul, activitățile de
autoîngrijire şi casnice, urcatul scărilor (şi al pantelor), bicicleta ergometrică, covorul
rulant, alergarea, înotul, terapia ocupațională, sportul terapeutic, munca.
89