boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

COMPONENTA MOTIVAŢIONALĂ
Motivaţia este o structură complexă, eterogenă, cuprinzând întreaga gamă de tendinţe,
trebuinţe, interese şi idealuri care declanşează, orientează şi susţin din interior activitatea
respectivă. Datorită ei lucrătorul devine fiinţă eminamente activă, capabilă să
efectueze diverse genuri de acţiuni ( comportamentale ) pe cont propriu, fără a aştepta
exercitarea influenţei unor stimuli din afară. În cadrul oricărei activităţi, există şi trebuie
identificat un mobil intern, un motiv, iar desfăşurarea activităţii este subordonată satisfacerii
acestui motiv. Munca însăşi, izvorăşte dintr-o stare de necesitate fundamentală a omului,
aceea a supravieţuirii în lupta cu forţele naturii. Configurându-se iniţial ca sursă şi mod de
subzistenţă, munca va tinde tot mai mult să devină ea însăşi o trebuinţă.
În raport de locul pe care îl ocupă în structura activităţii, motivaţia este de două feluri:
extrinsecă şi intrinsecă.
La motivaţia extrinsecă lucrătorul munceşte preponderent în virtutea unor stimulente
din afară, fie de ordin material (câştiguri băneşti, prime, alte facilităţi), fie de ordin
psihomoral (posibilităţi de promovare, laude, prestigiu, etc.).
La motivaţia intrinsecă, activitatea se desfăşoară sub influenţa
preponderentă a unor motive interne (dragoste şi pasiune pentru
meserie, satisfacţia oferită de buna îndeplinire a sarcinilor, dorinţa de
realizare a aptitudinilor, măsura capacităţii creatoare).
Din punct de vedere psihologic şi socio­economic, motivaţia
intrinsecă este superioară ca stabilitate şi eficienţă pentru
desfăşurarea optimă a activităţii, faţă de motivaţia extrinsecă.
Fără a fi neglijată motivaţia extrinsecă, în procesul formării profesionale şi prin
educaţia ( instruirea ) la locul de muncă, este de dorit să se asigure dominanţă motivaţiei
intrinsece.
Motivaţia în general potenţează şi menţine la nivel optim de funcţionare, structurile
cognitive şi motorii, atenţia, capacitatea de mobilizare voluntară, sistemul deprinderilor,
condiţionând astfel obţinerea unui randament crescut în muncă şi reducând riscul de
accidente.
O motivaţie redusă sau negativă (de tip aversiv) concretizată în lipsa de interes pentru
sarcinile de muncă, nemulţumirea determinată de sentimentul nerealizării, are efect
perturbator, scade capacitatea de mobilizare, slăbeşte responsabilitatea pentru calitatea
muncii, diminuează concentrarea şi stabilitatea atenţiei. Pe un fond motivaţional inadecvat
creşte probabilitatea producerii avariilor, a accidentelor.
TRĂSĂTURILE TEMPERAMENTALE
Trăsăturile temperamentale îşi propun amprenta pe dinamica şi stilul
comportamental general al omului. Ele se evidenţiază prin:
- viteza şi rapiditatea reacţiilor motorii;
- gradul de activism, de vivacitate şi vioiciune;
- intensitatea şi stabilitatea ( ori labilitatea ) stărilor emoţionale;
- posibilitatea trecerii de la o activitate la alta;
- rapiditatea adaptării la situaţii noi;
- rezistenţa la solicitări intense şi de lungă durată;
54