boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

CONCLUZIE :
Din cele expuse în acest capitol rezultă că factorii care determină condiţiile generale
de muncă şi care influenţează consumul de energie şi gradul de oboseală sunt foarte
numeroşi. În măsura în care ei nu depind de activitatea proprie a executantului , dar
influenţează rezultatele acestuia, se impune ca la toate nivelele ierarhice aceşti factori să
fie în atenţia celor care organizează şi conduc munca oamenilor.
Prin analiza metodelor şi a mişcărilor la locul de muncă se caută să se:
-suprime mişcările inutile;
-folosească mişcările cele mai simple şi mai uşoare;
-ajungă la o reducere a oboselii prin echilibrarea şi combinarea mişcărilor cu funcţiile
întregului organism uman,pentru ca în acest fel să se obţină rezultate cât mai bune atât
tehnice, cât şi economice.
CAP 3. PRINCIPIILE ŞI REGULILE ERGONOMICE PENTRU ECONOMISIREA
MIŞCĂRILOR ŞI REDUCEREA OBOSELII
3.1. PRINCIPIILE ECONOMIEI DE MIŞCĂRI
PRINCIPIUL 1: Mişcările mâinilor şi ale braţelor să fie simetrice,simultane şi continue .
În virtutea acestui principiu trebuie să avem în vedere valorificarea cât mai deplină a
posibilităţilor de care dispun mâinile. Pentru aceasta, la conceperea soluţiilor tehnologice
trebuie să ţinem seama de câteva considerente:
-mâinile trebuie eliberate de orice sarcină care poate fi făcută mai uşor printr-o
comandă a piciorului;
-la montări simple (pentru a ţine sau a ghida piesele)trebuie folosite dispozitive de
fiecare dată când este posibil şi când mărimea lotului de produse justifică confecţionarea lor;
-ejectoarele,strângerile rapide (altele decât prin înşurubare) reduc efortul şi timpii de
fabricare;
-ca un moto în conceperea metodei de muncă trebuie să stea convingerea că ,, mâna
este cel mai defectuos,cel mai scump şi cel mai periculos dintre instrumentele de apucat’’.
PRINCIPIUL 2: Mişcările trebuie să fie cât mai uşoare, cât mai uşoare,cât mai scurte şi
cât mai rare,în măsura în care o permite executarea corectă a muncii. Trebuie să se evite
,pe cât posibil, schimbările bruşte şi repezi ale direcţiei gesturilor.
La baza acestui principiu stau elementele de fiziologie şi biologie şi îndeosebi gruparea
mişcărilor în
,, categorii de mişcări’’. După dificultatea mişcării ,după lungimea lor şi după masa
musculară angajată,în funcţie de o parte a mâinii (segmentul) care se mişcă şi de partea
corpului care serveşte drept pivot,mişcările membrelor superioare pot fi clasate în cinci
categorii (tabelul 6). Acestea nu sunt cele strict anatomo-fiziologice,dar sunt cele folosite mai
frecvent în studiul muncii pentru organizarea raţională a locului de muncă.
TABELUL 6
Categorii de mişcări ale mâinilor
Categoria Pivotul
1
2
3
4
5
Încheietura degetelor
Încheietura pumnului
Cotul
Umărul
Sterno-claviculară
Partea segmentului în mişcare
Degetele
Degetele şi palma
Degetele,palma şi antebraţul
Degetele,palma,antebraţul şi braţul
Degetele,palma,antebraţul,braţul şi zona
286