boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

Prin urmare, realizarea acestui principiu şi a regulilor practice de concretizare trebuie
să se facă prin valorificarea cât mai deplină a posibilităţilor de care dispun membrele
superioare.
1.2. Principiul consumului minim de energie
Se concretizează în următoarele reguli practice:
▪ mişcările necesare efectuării unei sarcini de muncă trebuie astfel stabilite, încât să
poată fi executate cu participarea a cât mai puţine grupe de muşchi şi să pună în acţiune cele
mai mici elemente musculare posibile;
▪ mişcările curbe, continue şi linie dreaptă ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor
discontinue, în zig-zag sau în linie frântă, cu unghiuri ascuţite, care comportă schimbări de
direcţie bruşte;
▪ forţa vie trebuie utilizată pentru a ajuta mişcările executantului.
La baza acestui principiu şi a regulilor practice de concretizare a acestuia stau unele
elemente anatomo-fiziologice funcţionale ale organismului şi îndeosebi gruparea mişcărilor
executantului în mici clase de mişcări (categorii de dificultate) în funcţie de partea corpului în
mişcare sau de segmentul corporal participant şi de partea corpului care serveşte ca pivot al
lor (tabelul nr.1)
Tabel nr. 1
Clasa sau categoria de Pivotul(articulaţia mâinii) Segmentul corporal în
dificultate
mişcare(participant)
I Încheietura degetelor Degetele
II Încheietura pumnului Degetele şi palma
III Cotul Degetele, palma şi
antebraţul
IV Umărul Degetele, palma, antebraţul
şi braţul
V Trunchiul Degetele, palma, antebraţul,
braţul şi trunchiul
Clasele de mişcări ale executantului – categoriile de dificultate(prelucrat după T.
Benielli)
Ca regulă generală, cu cât mişcările fac parte dintr-o clasă de complexitate mai mare,
cu atât participă mai multe grupe de muşchi sau mase musculare, crescând implicit consumul
energetic, cu atât sunt mai obositoare, mai puţin rapide, mai puţin precise şi mai puţin
eficiente.
Cele mai uşoare, mai scurte, mai puţin obositoare şi deci mai eficiente sunt mişcările
din primele două clase sau categorii de dificultate, iar cele mai obositoare, mai lungi şi mai
puţin eficiente sunt mişcările din clasa a v-a, întrucât comportă aplecare sau participarea
corpului.
Din acest punct de vedere, dacă se iau în considerare articulaţiile care servesc drept
pivot pentru efectuarea mişcărilor, se poate constata că acestea sunt aşezate în ordinea
crescătoare a forţelor dezvoltate şi în ordinea descrescătoare a preciziei realizate.
Deoarece eficienţa activităţii omului depinde direct de gradul de dificultate al
mişcărilor efectuate, organizarea ergonomică a muncii trebuie astfel proiectată încât să
favorizeze pe cât posibil mişcările din clase cât mai joase.
Mişcările curbe sunt mişcările naturale ale membrelor superioare, corespunzătoare
construcţiei lor anatomice, respectiv rotirea acestuia cu pivot în una din articulaţii. Dacă sunt
efectuate în mod natural, fără schimbare de direcţie pe parcurs, aceste mişcări sunt comode,
deoarece nu necesită o concentrare deosebită a atenţiei sau un control conştient permanent,
247