boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

30. ORGANIZAREA ERGONOMICĂ A MUNCII. PRINCIPII DE
BAZĂ ŞI REGULI PRACTICE
Drugan Livia
I.T.M. VÂLCEA
Introducere
Apariţia ergonomiei ca domeniu al cunoaşterii şi al acţiunii, ca să nu spunem ca ştiinţă
şi artă, este un fenomen relativ recent. Cuvântul “Ergonomie” vine din greceşte: ergon
(muncă, putere, forţă ) şi nomos (ştiinţa, teorie, lege, regulă).
Obiectivul propus este de a face ca munca, în orice formă şi oricare ar fi calificările
celui care o realizează, să fie acceptabilă pentru organismul uman, atât fizic, cât şi psihic, să
nu ducă la oboseală excesivă, să nu fie insidios degradantă, să nu grăbească procesul normal
de îmbătrânire a organismului şi ca persoana care munceşte să poată parcurge o viaţă
profesională de câteva zeci de ani, fără a întâmpina probleme grave - vizând menţinerea
îndelungată la nivel optim a capacităţii de muncă, a promovării stării de sănătate a omului.
Experienţa acumulată în domeniul organizării ştiinţifice a muncii, cât şi cercetarea
efortului fizic îndeosebi şi a cauzelor oboselii în muncă, au permis definirea principiilor de
bază ale economiei mişcărilor şi stabilirea regulilor practice de aplicare a acestora.
Formulate la începutul secolului al XX-lea de către Frank Gilbreth, pionierul studiului
sistematic al mişcărilor şi concretizate mai târziu în 22 de reguli practice de către Ralph
Barnes, principiile de bază ale economiei mişcărilor au fost dezvoltate şi completate ulterior
de către numeroşi specialişti.
Aplicarea principiilor şi regulilor practice ale economiei mişcărilor constituie, totodată
o cerinţă de bază a organizării ergonomice a muncii, deoarece, având la bază componente
anatomice, fiziologice şi biomecanice permite reducerea consumului de energie umană şi a
oboselii fizice, simplificarea şi uşurarea muncii, ceea ce asigură, în cele din urmă creşterea
eficienţei muncii în general şi a productivităţii în special.
Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii ar trebui să aibă în
vedere următoarele aspecte:
- recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea personalului după aptitudini, pregătire şi
performanţe;
- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;
- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă si aplicarea acestora;
- diminuarea efortului fizic si intelectual prin achizitionarea unor echipamente de
muncă moderne;
- dotarea locurilor de muncă cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice ale
lucrătorilor, pozitiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit si locului postului de
lucru;
- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om si mediul
său de lucru, reducerii efortului senzorial si cresterii posibilitătilor de concentrare în
executarea sarcinilor.
Principii de bază şi reguli practice
1. Principii de bază şi reguli practice referitoare la utilizarea corpului omenesc
1.1.Principiul independenţei mişcărilor mâinilor şi a braţelor
Se concretizează în următoarele reguli practice:
▪ mişcările mâinilor şi ale braţelor să fie efectuate simetric, simultan, dar în sens opus;
245