boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

amplasate pe toată suprafaţa construcţiei, aspect care explică parcurgerea zilnică a unei
distanţe totale de 4-7 km de către fiecare infirmieră.
Observaţiile ergonomice detailate asupra unei zile complete de muncă au arătat interacţiuni
de factori care determină modul de realizare a activităţii şi calitatea îngrijirilor acordate.
Diferenţe mari rezultă din specificul serviciului în care activează o infirmieră. De exemplu,
într-un sector de reanimare pediatric, o infirmieră rămâne 71% din timp în cameră, întrucât
toate materialele de care are nevoie sunt aranjate pe câte un cărucior destinat fiecărui
pacient. Schimbarea locului infirmierei se produce în medie de 32 ori/zi, parcurgând o
distanţă zilnică totală de numai 2,5 km. Amplasarea unei camere de odihnă şi de relaxare
în imediata apropiere facilitează întrevederea cu colegii sau cu medicii, cameră aflată în
legătură cu salonul deservit, prin interfon.
Dimpotrivă, într-un serviciu de reumatologie, o infirmieră rămâne într-un salon numai 21%
din timpul de lucru, realizând un număr de 128 schimbări ale locului în care lucrează cu
parcurgerea unei distanţe zilnice de până la 17 km (zone de muncă şi de intervenţie
îndepărtate de salonul în care activează).
Din aceste exemple se poate deduce întrepătrunderea factorilor fizici cu cei psihologici şi
organizatorici în declanşarea sindroamelor algice musculoarticulare (deplasări rapide şi pe
distanţe lungi, culegerea de date şi de materiale, schimburi scurte de opinii/informaţii pe
holuri, ascultarea şi furnizarea unui răspuns către pacienţi etc.).
În instituţiile medicale de „long séjour”, personalul (studiu ergonomic pe un lot de 18
infirmiere din Ţările de Jos) nu vine în contact direct cu pacientul aproximativ 60% din
timpul zilei, dar îndeplineşte sarcini fizice intens solicitante (menaj, pregătire pentru actele
de îngrijire propriu-zisă) în posturi corporale numite „puţin periculoase”. Acţiunile
întreprinse în contact direct cu bolnavul sunt însă „foarte solicitante” prin modificări rapide
de poziţie, manevrarea bolnavului adinamic şi a aparaturii de monitorizare cardiacă.
Analiza electromiografică a oboselii musculare indică menţinerea unor posturi statice
prelungite şi intens solicitante ca de exemplu în timpul intervenţiilor chirurgicale
endoscopice.
Contextul arhitectural şi echipamentele destinate îngrijirii bolnavilor
Multiple anchete ergonomice realizate în spitale au evidenţiat o inadecvare între
echipamentele de spital (în particular paturi) şi modul de amenajare a spaţiului din
camerele cu dimensiuni mici, dar şi din cele numărând 6-9 paturi. Cea mai bună adecvare
se realizează în camerele cu un singur pat, destinate bolnavilor gravi.
Curente de opinie actuale concretizate în cursuri de învăţământ pe probleme ergonomice,
destinate infirmierelor, au ca perspectivă participarea utilizatorilor direcţi la ameliorarea
sănătăţii, confortului şi securităţii muncii.
Principala problemă a spitalelor deja construite rămâne suprafaţa disponibilă dintr-o
cameră, sursă a dificultăţilor ergonomice prin:
- lipsa de spaţiu,
- spaţii de circulaţie cu fotoliul rulant, insuficiente,
- neadecvarea între suprafaţa disponibilă şi mobilier,
- obligativitatea scoaterii (mobilizării) paturilor în timpul unor transferuri,
- lărgimea insuficientă a uşilor,
- circulaţia dificilă între paturi.
151