boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

unei vasoconstrucţii în teritoriul splanhnic şi de o creştere a întoarcerii venoase datorată
contracţiilor musculare ritmice).
La periferie se produce o accentuată extragere a O 2 arterial (atât datorită creşterii
circulaţiei locale, cât şi schimbărilor enzimatice şi biochimice locale), ceea ce determină
creşterea (a-v)O 2 .
Adaptarea circulaţiei periferice la efort, cu creşterea fluxului sanguin şi respectiv
scăderea rezistenţei periferice, ar putea fi datorată unor modificări structurale arteriolare
induse de exerciţile aerobice (nu şi de cele statice).Creşterea fluxului arterial în timpul
exerciţiului (determinată şi de scăderea tonusului simpatic, cu creştera celui vagal) va duce la
o creştere intraluminală a forţelor de forfecare (tangenţială cu peretele vascular), care ar
stimula endoteliul vascular, determinând o vasodilataţie locală mediată de factorii de relaxare
endoteliali (EDRF= endothelial-derived relaxing factors). Această teorie a „stressului forţelor
de forfecare” afirmă că susţinerea acestui stress prin exerciţii repetate, de durată, va instala
cronic modificări celulare endoteliale, cu alterări ale determinismului genic asupra unor
factori locali (factori de creştere, reglatori ai fibrinolizei, endoteliu etc.) şi asupra structurii
peretelui vascular. Mărirea organică a lumenului vascular periferic, ca adaptabilitate după
efortul aerobic susţinut, se petrece doar la nivelul vaselor musculare (în alte teritorii
adaptabilitatea este funcţională).
Creşterea debitului cardiac şi creşterea (a-v)O 2 vor determina creşterea VO 2 maxim,
ceea ce înseamnă o capacitate de travaliu mai mare, un nivel crescut de fitness.
Creşterea obişnuită a tensiunii arteriale la efort este limitată la un individ antrenat
deoarece rezistenţele vasculare periferică şi pulmonară sunt mai scăzute.
Datorită scăderii frecvenţei cardiace în efort şi a reducerii presiunii sistolice (chiar
dacă această scădere este mică, doar de 10-20 mmHg) se realizează o importantă diminuare a
consumului de O 2 miocardic pentru un travaliu care cerea consumuri mari înainte de
antrenamentul aerobic.
Trebuie subliniat că modificările cardiovasculare menţionate nu sunt realizate prin
exerciţiile aerobice exclusiv la sănătoşi şi tineri. Deşi în mai mică măsură, beneficiile
antrenamentului se înregistrează şi la pacienţii cardiovasculari şi la vârstnici. Astfel, la
coronarienii de vârstă medie, programele de antrenament aerobic determină ameliorări
semnificative ale VO 2 max, ale debitului cardiac, capacităţii de contracţie, extracţiei de O 2 la
periferie etc.
La coronarienii vârstnici supuşi unui program aerobic susţinut (3-12 luni) nu se obţin
însă ameliorări cardiace, deşi capacitatea de vârf aerobică (VO 2 max) creşte cu 16% după 3
luni şi cu 20% după un an de exerciţii. Se înregistrează de asemenea o creştere semnificativă a
(a-v)O 2 . Efectele favorabile ale antrenamentului la efort în cazul coronarienilor vârstnici se
datorează exclusiv adaptărilor periferice musculare. Astfel, analizele histologice musculare au
arătat că la vârstnicii coronarieni a crescut densitatea capilarelor musculare cu 34%, iar
activitatea succinil-dehidrogenazei (enzimă specifică metabolismului aerobic local) cu 23%
după 3 luni de antrenament aerobic.
Efectele antrenamentului la efort asupra organismului pot fi sintetizate astfel:
Scăderea indicelui tensiune-timp, a dublului produs, ameliorarea contractilităţii
ventriculului stâng, creşterea fracţiei de ejecţie ±scăderea TAS şi dezvoltarea circulaţiei
coronariene colaterale;
Creştera suprafeţei alveolo-capilare de schimb, cu ameliorarea raportului V/Qameliorarea
difuziunii O 2 ;
Scăderea rezistenţei vasculare periferice;
Creşterea extracţiei de O 2 la nivelul ţesuturilor, cu îmbunătăţirea utilizării lui în
respiraţia tisulară;
Scăderea amplitudinii denivelării segmentului ST în efort;
92