boli profesionale cauzate de suprasolicitarea diferitelor aparate

primele. De exemplu, atunci când cu ajutorul mâinilor se acţionează dispozitive grele care
opun o rezistenţă mare, este necesar ca membrele inferioare şi spatele să devină rigide,
deoarece numai în acest mod membrele superioare pot să acţioneze eficient. De asemenea,
când se impune un control vizual constant şi precis apare necesitatea unei bune fixări a
corpului.
În acelaşi timp însă, în contracţia izometrică muşchiul îşi măreşte foarte mult
tensiunea, se realizează numai forţa internă (creşte metabolismul energetic care se referă la
schimburile energetice între organism şi mediu) fără să reflecteze un lucru mecanic, întrucât
nu are loc nicio deplasare (travaliu static). De asemenea, contracţia izometrică a anumitor
grupe musculare provoacă reacţia aparatului cardio-vascular ce constă în creşterea frecvenţei
cardiace şi a tensiunii arteriale, creşteri care pot fi importante în situaţiile de contractură
puternică şi prelungită, constituind un factor de suprasolicitare a organismului şi de instalare
rapidă a oboselii.
O variantă a poziţiei ortostatice este şi poziţia înclinat prin flexia anterioară a
trunchiului care constă în aplicarea trunchiului şi a membrelor superioare către un obiect aflat
pe sol în scopul ridicării acestuia. Pentru menţinerea echilibrului în această poziţie, axa
membrelor inferioare se înclină posterior împreună cu trunchiul. De asemenea, extensia
trunchiului sau înclinarea laterală a acestuia determină înclinarea membrelor inferioare în
direcţia opusă.
Prin urmare, indiferent de tipul, varianta sau gradul de relaxare, poziţia ortostatică implică un
anumit nivel de travaliu muscular static care creşte odată cu nivelul de constrângere impus de
variantele de postură amintite.
De asemenea, în poziţia ortostatică, efortul cerebral se amplifică, îndemânarea
mâinilor scade, iar precizia mişcărilor, comparativ cu poziţia aşezat (sedentară) este redusă
substanţial. Dacă este de durată, poziţia ortostatică poate să conducă la deformaţii ale
sistemului osos, ca de exemplu: aplatizarea tălpii piciorului sau deformaţii ale coloanei
vertebrale (scoliozele – curburi sau deformaţii în plan frontal ce abat coloana de la planul
sagital; cifozele – curburi în plan sagital având convexitatea orientată posterior etc.), tulburări
ale sistemului vascular (varicele) sau la fenomene de funcţionare defectuoasă şi a altor
organe (hernii abdominale, hemoroizi, tulburări genitale la femei etc.).
Având în vedere considerentele prezentate, poziţia ortostatică se recomandă atunci
când:
▪ se cere un număr mare de mişcări a căror amplitudine depăşeşte un metru în plan
frontal şi 30 cm în adâncime;
▪ sunt necesare deplasări frecvente mai mari de un pas;
▪ greutatea obiectului muncii este mai mare de 5-6 kg, fiind necesară o forţă mai mare
la care participă masele musculare dorsale;
▪ dimensiunile dispozitivelor de comandă (pârghii, manivele, volane, leviere etc.) sunt
mai mari;
▪ forţa aplicată este relativ mare, între 10-20 kg;
▪ spaţiul de amplasare a aparatelor de măsură şi de control, precum şi a organelor de
comandă este mai mare din cauza numărului lor crescut;
▪ nu s-a prevăzut spaţiul necesar pentru picioare;
▪ ca posibilitatea de modificare a poziţiei de muncă în timpul activităţii sau de
schimbare a zonei de muncă.
Poziţia aşezat
În această poziţie (sedentară) suprafaţa de sprijin este mai mare, fiind reprezentată de
forţele posterioare ale coapselor şi feţele plantare ale membrelor inferioare în cazul în care
sunt sprijinite pe spl. Centrul de greutate al corpului este mai aproape de faţa de sprijin sau
baza de susţinere şi este proiectat către limita posterioară a acesteia.
256