11.07.2015 Views

ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - Ministerul ...

ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - Ministerul ...

ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - Ministerul ...

SHOW MORE
SHOW LESS
  • No tags were found...

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALEModificarea componenţei populaţiei în timp mai frecvent are loc în cazul proceselor <strong>de</strong>schise încomparaţie cu cele închise; în procesele cauzate <strong>de</strong> ecovariante spitaliceşti în comparaţie cu cele <strong>de</strong>terminate<strong>de</strong> ecovariante extraspitaliceşti.Componenţa populaţiei se modifică în procesul tratamentului antimicrobian şi se manifestă printrecerea <strong>de</strong> la variante sensibile la chimiopreparate la polirezistente, <strong>de</strong> la variante extraspitaliceşti lavariante spitaliceşti.Variabilitatea interpopulaţională a microorganismelor condiţionat patogene se manifestă prin formareaşi răspândirea largă în staţionarele spitaliceşti a tulpinelor şi ecovariantelor spitaliceşti cu orezistenţă sporită faţă <strong>de</strong> factorii antimicrobieni utilizaţi mai frecvent în instituţia medicală şi factoriiumorali <strong>de</strong> rezistenţă nespecifică din organismul omului.2.3 Epi<strong>de</strong>miologia infecţiilor sanguin transmisibile2.3.1 Infecţia HIV/SIDASindromul imuno<strong>de</strong>ficienţei achiziţionate (SIDA) prezintă o viroză fatală cu afectarea predominantă a verigiicelulare a imunităţii, caracterizată prin <strong>de</strong>zvoltarea maladiilor infecţioase şi parazitare, şi a tumorilor maligne.SIDA a fost adoptată în calitate <strong>de</strong> unitate nosologică <strong>de</strong> sine stătătoare în 1981 în legătură cu studiereaîmbolnăvirilor în masă <strong>de</strong> pneumonie pneumocistică şi <strong>de</strong> sarcomul Kapoşi printre homosexualii din SUA.Agentul etiologic al SIDA este virusul imuno<strong>de</strong>ficienţei umane (HIV) <strong>de</strong>scoperit în 1983 <strong>de</strong> Luc Montagnier(Franţa, Institutul Pasteur) şi Robert Gallo (SUA, Institutul Naţional al Cancerului). În prezent suntcunoscute două virusuri <strong>de</strong> sine stătătoare ale imuno<strong>de</strong>ficienţei umane: HIV-1 şi HIV-2. Infecţia HIV-2 estecomparativ mai puţin răspîndită în lume şi provoacă maladia mai puţin gravă <strong>de</strong>cît HIV-1.În prezent, pentru diseminarea infecţiei HIV se folosesc doi termeni: SIDA şi infecţia HIV. Prin termenulSIDA se are în ve<strong>de</strong>re stadiul final al infecţiei, caracterizat prin <strong>de</strong>zvoltarea unor maladii infecţioase grave,inclusiv aşa-numitor infecţii oportuniste, soldate cu moartea.SIDA este prima infecţie virotică lentă a omului cu răspîndire pan<strong>de</strong>mică cu care s-a confruntat omenirea.Agentul patogen face parte din grupul retrovirusurilor, familia lentivirusuri, care posedă capacitatea<strong>de</strong> a se integra în aparatul genetic al celulelor umane fără să-şi manifeste patogenitatea timp în<strong>de</strong>lungat.Proprietatea unicală a HIV, ca <strong>de</strong> altfel şi a altor reprezentanţi ai retrovirusurilor, este capacitatea ADN-uluilor <strong>de</strong> a se integra, adică <strong>de</strong> a se încorpora în ADN-ul celulei umane, şi <strong>de</strong> aşi reproduce propriul materialgenetic în paralel cu ADN-ul uman şi <strong>de</strong> ai codifica sinteza propriilor proteine. Această proprietate a HIVşi <strong>de</strong>termină infectarea pe viaţă şi caracterul incurabil al infecţiei.Agentul patogen al infecţiei HIV, virusul T-limfotrop, este notat în literatură ca HTLV-3. Este un virus cuo structură complexă, <strong>de</strong> formă sferică, cu dimensiuni între 85–220 nm. Învelişul extern al virusului prezintăo membrană glico-lipidică dublă <strong>de</strong> la care pornesc excrescenţe. În centrul particulei virale se află nucleul,acoperit cu membrană proteică. Principalele proteine virale, faţă <strong>de</strong> care în organismul uman se elaboreazăanticorpi, se împart în interne, cu masa moleculară între 18 şi 25 kilodalton, notate corespunzător p18şi p25, şi externe, legate <strong>de</strong> gluci<strong>de</strong> şi numite glicoproteine, notate gp41 şi gp120, precum şi proteinelefermenţilor p34, p52 şi p68. În afară <strong>de</strong> aceste proteine, parte componentă a particulei virale, în sînge suntprezenţi precursorii proteinelor virale, notate p40, p55 şi gp160. Faţă <strong>de</strong> toate aceste proteine în organismuluman se produc anticorpi, pe <strong>de</strong>pistarea cărora şi se bazează diagnosticul <strong>de</strong> laborator al infecţieiHIV/SIDA. Proteinele HIV enumerate, fie naturale, sintetice sau genoingenerice, sunt folosite în calitate <strong>de</strong>antigene la fabricarea preparatelor diagnostice.La baza patogeniei infecţiei HIV stă afectarea sistemului imun pe fundalul căreia se <strong>de</strong>zvoltă maladiigrave, incurabile. Caracteristică este afectarea verigii celulare a imunităţii. Distrugînd limfocitele CD4 sauT-helperii, principala celulă reglatoare a sistemului imun, virusul condiţionează distrugerea tuturor verigi alesistemului imun. Infecţia HIV afectează şi alte celule, care poartă pe suprafaţa lor receptor CD4: monocitele,macrofagii practic ai tuturor organelor şi ţesuturilor umane, precum şi celulele cromafine ale intestinului,celulele gliale ale creierului etc.Ediţia I29

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!