ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - Ministerul ...

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALEModificarea componenţei populaţiei în timp mai frecvent are loc în cazul proceselor deschise încomparaţie cu cele închise; în procesele cauzate de ecovariante spitaliceşti în comparaţie cu cele determinatede ecovariante extraspitaliceşti.Componenţa populaţiei se modifică în procesul tratamentului antimicrobian şi se manifestă printrecerea de la variante sensibile la chimiopreparate la polirezistente, de la variante extraspitaliceşti lavariante spitaliceşti.Variabilitatea interpopulaţională a microorganismelor condiţionat patogene se manifestă prin formareaşi răspândirea largă în staţionarele spitaliceşti a tulpinelor şi ecovariantelor spitaliceşti cu orezistenţă sporită faţă de factorii antimicrobieni utilizaţi mai frecvent în instituţia medicală şi factoriiumorali de rezistenţă nespecifică din organismul omului.2.3 Epidemiologia infecţiilor sanguin transmisibile2.3.1 Infecţia HIV/SIDASindromul imunodeficienţei achiziţionate (SIDA) prezintă o viroză fatală cu afectarea predominantă a verigiicelulare a imunităţii, caracterizată prin dezvoltarea maladiilor infecţioase şi parazitare, şi a tumorilor maligne.SIDA a fost adoptată în calitate de unitate nosologică de sine stătătoare în 1981 în legătură cu studiereaîmbolnăvirilor în masă de pneumonie pneumocistică şi de sarcomul Kapoşi printre homosexualii din SUA.Agentul etiologic al SIDA este virusul imunodeficienţei umane (HIV) descoperit în 1983 de Luc Montagnier(Franţa, Institutul Pasteur) şi Robert Gallo (SUA, Institutul Naţional al Cancerului). În prezent suntcunoscute două virusuri de sine stătătoare ale imunodeficienţei umane: HIV-1 şi HIV-2. Infecţia HIV-2 estecomparativ mai puţin răspîndită în lume şi provoacă maladia mai puţin gravă decît HIV-1.În prezent, pentru diseminarea infecţiei HIV se folosesc doi termeni: SIDA şi infecţia HIV. Prin termenulSIDA se are în vedere stadiul final al infecţiei, caracterizat prin dezvoltarea unor maladii infecţioase grave,inclusiv aşa-numitor infecţii oportuniste, soldate cu moartea.SIDA este prima infecţie virotică lentă a omului cu răspîndire pandemică cu care s-a confruntat omenirea.Agentul patogen face parte din grupul retrovirusurilor, familia lentivirusuri, care posedă capacitateade a se integra în aparatul genetic al celulelor umane fără să-şi manifeste patogenitatea timp îndelungat.Proprietatea unicală a HIV, ca de altfel şi a altor reprezentanţi ai retrovirusurilor, este capacitatea ADN-uluilor de a se integra, adică de a se încorpora în ADN-ul celulei umane, şi de aşi reproduce propriul materialgenetic în paralel cu ADN-ul uman şi de ai codifica sinteza propriilor proteine. Această proprietate a HIVşi determină infectarea pe viaţă şi caracterul incurabil al infecţiei.Agentul patogen al infecţiei HIV, virusul T-limfotrop, este notat în literatură ca HTLV-3. Este un virus cuo structură complexă, de formă sferică, cu dimensiuni între 85–220 nm. Învelişul extern al virusului prezintăo membrană glico-lipidică dublă de la care pornesc excrescenţe. În centrul particulei virale se află nucleul,acoperit cu membrană proteică. Principalele proteine virale, faţă de care în organismul uman se elaboreazăanticorpi, se împart în interne, cu masa moleculară între 18 şi 25 kilodalton, notate corespunzător p18şi p25, şi externe, legate de glucide şi numite glicoproteine, notate gp41 şi gp120, precum şi proteinelefermenţilor p34, p52 şi p68. În afară de aceste proteine, parte componentă a particulei virale, în sînge suntprezenţi precursorii proteinelor virale, notate p40, p55 şi gp160. Faţă de toate aceste proteine în organismuluman se produc anticorpi, pe depistarea cărora şi se bazează diagnosticul de laborator al infecţieiHIV/SIDA. Proteinele HIV enumerate, fie naturale, sintetice sau genoingenerice, sunt folosite în calitate deantigene la fabricarea preparatelor diagnostice.La baza patogeniei infecţiei HIV stă afectarea sistemului imun pe fundalul căreia se dezvoltă maladiigrave, incurabile. Caracteristică este afectarea verigii celulare a imunităţii. Distrugînd limfocitele CD4 sauT-helperii, principala celulă reglatoare a sistemului imun, virusul condiţionează distrugerea tuturor verigi alesistemului imun. Infecţia HIV afectează şi alte celule, care poartă pe suprafaţa lor receptor CD4: monocitele,macrofagii practic ai tuturor organelor şi ţesuturilor umane, precum şi celulele cromafine ale intestinului,celulele gliale ale creierului etc.Ediţia I29