ghid de supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale - Ministerul ...

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALEbilitatea apariţiei lipsei de răspuns la tratament. Trebuie făcute eforturi pentru determinarea etiologieidiverselor infecţii, adaptarea tratamentului în funcţie de rezultat, eventual folosirea unor antibiotice cuspectru cât mai restrâns atunci când este nevoie.Infecţia nosocomială pediatrică se poate manifesta sub diferite forme clinice de la abcese, infecţiiseptico-purulente, pneumonii, septicemii, etc. Nu fac excepţie şi bolile infecţioase clasice. În acelaşi timpformele de manifestare a infecţiei pediatrice nosocomiale depind şi de profilul staţionarului. Un risc epidemiologicesenţial îl reprezintă contractarea în staţionar al hepatitelor virale cu mecanismul paranteralde transmitere (HVB, HVC şi HVD).Prin infecţie pediatrică nosocomială se subînţelege orice maladie infecţioasă manifestată clinic,care afectează pacientul din instituţia medicală pentru copii ca rezultat al spitalizării sau adresării dupăasistenţă medicală, indiferent de momentul apariţiei simptomatologiei, în timpul sau după aflarea îninstituţia curativ-profilactică şi nu a fost prezenta în stadiu de incubaţie în momentul internarii.Cu toate eforturile de evidenţă, supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale pediatrice, până înprezent incidenţa aceastor maladii este subestimată. Motivele de subestimare pot fi diverse, în primul rândneraportarea tuturor cazurilor de infecţie nosocomială, în unele cazuri perioada îndelungată de incubaţie(infecţia apare după externarea pacientului din staţionar), simptomatologie comună care agravează stareacopilului şi face dificil tratamentul, imposibilitatea identificării unor germeni infecţioşi, etc.În prezent se poate afirma că în mare măsură infectiile nosocomiale, inclusiv pediatrice se datoreazăprogresului medical. Pe masura avansarii tehnologiilor medicale, a crescut si riscul infectiilor nosocomiale.În acelaşi timp, riscul contractării infecţiei pediatrice nosocomiale depinde de condiţiile în care seaplică tratamentul ori sunt efectuate investigaţii în scop de diagnostic, în special respectarea cerinţelorde aseptică şi antiseptică. În infecţia pediatrică nosocomială sunt particularităţi specifice de contractarecare în primul rând sunt dictate de particularităţile de vârstă a copilului, dezvoltarea lui fizică, modulde alimentaţie, tipul de nutriţie, starea copilului în funcţie de diagnosticul la internare, etc. Adesea, floraendogenă a bolnavului poate sta la originea acestor infectii. În acelaşi timp riscul importării germenilorinfecţioşi în secţiile şi saloanele de pediatrie este foarte mare. O parte a copiilor sunt internaţi împreunăcu mămicile ori alte persoane de întreţinere, vizitele frecvente şi de durată, etc.O perioadă îndelungată, principala cauză a infecţiei pediatrice nosocomiale era Streptococul betahemolitic,iar introducerea sulfanilamidelor şi a penicilinei coincide cu reducerea importantă a cazurilorde infecţii nosocomiale cu acest germen. În anii 1950 şi începutul anilor 1960 Stafilococul auriu deveneapatogenul numarul 1 care afecta plăgile postoperatorii. Ulterior, bacilii gram-negativi enterici au devenitcauza majoră a infecţiilor nosocomiale. În spitalele de pediatrie şi mai ales în maternităţi, S.epidermidisdetermină decesul la 1 din 2.000 pacienţi internaţi într-un spital ca rezultat al unei infecţii contactate înmediul spitalicesc. Staphilococul aureus, streptococul de grup B şi enterococii sunt principalii responsabilipentru producerea infecţiilor nosocomiale. Folosirea antibioticelor cu spectru larg de acţiune afavorizat apariţia bacteriilor şi a fungilor cu rezistentă multiplă.În Statele Unite ale Americii, între 2 si 6% din pacienţii internaţi în spitalele de pediatrie dezvoltă oinfecţie nosocomială. Rata infectării variază considerabil, în funcţie de eficienţa metodelor de supraveghereşi de natura spitalului. Spitalele comunitare au o incidenţă mai mica a infecţiilor nosocomiale decâtspitalele supraspecializate, probabil datorită numarului mai mare de bolnavi în stare gravă şi a tratamentelormai agresive aplicate. Prin comparaţie, la copii se întalnesc infecţiile nosocomiale mai puţin decât laadulţi. Cele mai înalte rate se gasesc la copii cu vârsta sub un an, iar dintre aceştia în secţiile de terapieintensivă din maternităţi se înregistrează cele mai multe cazuri. Riscul de infecţie în maternitaţi creşte odată cu scăderea greutăţii la nastere. Prematurii cu greutăţi între 500 şi 1.000g sunt cei mai predispuşi,iar de reţinut este faptul că nu există mari deosebiri în funcţie de sex.Factori precum terapia cu antibiotice, testele şi terapiile invazive pot cauza alterarea florei endogenepe durata spitalizării pacientului. În maternităţi, stafilococii coagulazo-negativi se află pe primul loc, maiales ca o cauză a septicemiilor. Streptococii de grup B, enterococii şi S.aureus sunt, de asemenea, un grupimportant de patogeni. Cei mai întâlniţi germeni gram-negativi sunt: Escherichia coli, Enterobacter spp. şiKlebsiella pneumoniae. Rezistenţa antimicrobiană este deja obişnuită la bacteriile dobândite în spital. Tulpinilede S.aureus rezistente la toate ß-lactamazele au fost denumite meticilino-rezistente. Vancomicina70 Ediţia I