obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

Inventarierea resursei hidrotermice presupune analiza lungimii perioadei de creştere a
plantelor, definirea zonelor termice, culegerea datelor climatice pentru fiecare perioadă de creştere
identificată în teritoriu.
Inventarierea resurselor edafice şi geomorfologice impune identificarea în teren a tipurilor
asociaţiilor şi incluziunilor de soluri. Pentru fiecare tip de sol se urmăreşte:
• adâncimea efectivă;
• capacitatea de apă utilă;
• stabilitatea structurală;
• scheletul, materie organică;
• capacitatea de schimb cationic;
• reacţia solului ;
• salinizare/alcalizare.
De asemenea se notează clasa texturală a solului din zona de inrădăcinare, panta terenului
precum şi proprietăţile care definesc fazele solului. Etapa respectivă are ca finalitate suprapunerea
zonelor termice, a zonelor cu diferite lungimi ale perioadei de creştere, cu diferite resurse edafice,
geomorfologice şi utilizări actuale ale terenului şi a limitelor administrative. Acest volum mare de
informaţii se poate colecta şi prelucra utilizând Sistemele Informaţionale Geografice (GIS).
Cuantificarea favorabilităţii terenului cuprinde două faze şi anume:
1. cuantificarea favorabilităţii agroclimatice care constă în:
• determinarea compatibilităţii dintre culturi şi zonele termice;
• calcularea producţiilor potenţiale de biomasă netă condiţionate exclusiv de factorii termoradiativi;
• inventarierea restricţiilor agroclimatice pentru fiecare lungime a perioadei de creştere, pentru
fiecare cultură;
• aplicarea restricţiilor agroclimatice asupra producţiilor potenţiale pentru a determina producţiile
condiţionate climatic, pentru fiecare lungime a perioadei de creştere;
• clasificarea favorabilităţii agroclimatice, in funcţie de reducerile
procentuale ale producţiilor condiţionate climatic in raport cu cele potenţiale.
2. cuantificarea favorabilităţii agroedafice care cuprinde:
• compararea cerinţelor edafice ale culturilor cu proprietăţile de sol şi evaluarea favorabilităţii
diferitelor tipuri de sol;
• modificarea claselor de favorabilitate obţinute anterior pe baza restricţiilor impuse de pantă,
textură, fazele solului, obţinându-se favorabilitatea finală.
Hărţile de favorabilitate pe folosinţe şi culturi se intocmesc pe baza hărţilor cu teritorii
ecologic omogene şi a tabelului cu note de bonitare naturală ale acestora.
Clasele de favorabilitate corespund următoarelor intervale de variaţie a producţiilor relative,
exprimate procentual prin raportare la nivelul potenţial (%), astfel:
• foarte favorabil 80-100;
• favorabil 60-80;
• moderat favorabil 40-60;
• slab favorabil 20-40;
• foarte slab favorabil 5-20;
• nefavorabil 0-5.
Favorabilitatea agroedafică rezultă din cuantificarea compatibilităţii dintre cerinţele edafice
ale culturilor şi proprietăţile diferitelor unităţi de sol.
140