obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

Bacteriile populează anumite soluri în număr foarte mare (miliarde/1g sol) şi se împart în
general, în două grupe:
- autotrofe – acţionează asupra compuşilor minerali procurându-şi bioxidul de carbon din aer şi
energia prin oxidarea substanţelor anorganice;
- heterotrofe – acţionează asupra compuşilor organici procurându-şi bioxidul de carbon şi energia
prin oxidarea substanţelor organice.
Bacteriile pot fi de asemenea, aerobe sau anaerobe şi sunt specifice în general, solurilor
formate sub vegetaţia ierboasă, cu o reacţie slab acidă/slab alcalină. Au un rol important în procesul
de fotosinteză şi în transformarea resturilor vegetale.
Actinomicetele reprezintă o treaptă evolutivă intermediară între bacterii şi ciuperci, fiind
prezente în solurile cu reacţie neutră/alcalină şi mai puţin în cele acide. Au o capacitate mai mare
decât celelalte microorganisme de a descompune substanţe organice rezistente (lignine, celuloză).
Ciupercile sunt microorganisme heterotrofe şi aerobe, care se dezvoltă în soluri cu reacţie
acidă, formate în general sub pădure, având de asemenea un rol important în transformarea
resturilor vegetale.
Microorganismele din sol se diferenţiază în sensul că unele sunt specifice fazei lichide a
solului, iar altele celei solide a acestuia. Se constată de asemenea, o zonalitate a răspândirii acestora,
determinată bioclimatic. Totodată, la nivelul profilului de sol se evidenţiază o microzonare a
distribuţiei microorganismelor, generată de proprietăţile fizico-chimice ale orizonturilor de sol.
Multe microorganisme sunt corelate cu prezenţa anumitor neoformaţii, care îşi datorează originea
tocmai activităţii acestora: neoformaţiile fierului, manganului şi sulfului.
Clima. Influenţa climei în procesul de formare a solurilor se manifestă încă din fazele
iniţiale ale acestuia, dezagregarea şi alterarea rocilor. În procesele de alterare, esenţiale sunt trei
elemente: temperatura, precipitaţiile, vântul.
Dezagregarea este intensă în regiunea montană înaltă, datorită frecvenţei mari a proceselor
de îngheţ-dezgheţ pe de o parte şi diferenţelor termice zi/noapte, pe de altă parte.
Vântul influenţează dezagregarea rocilor prin procesele de coraziune şi deflaţie. Coraziunea
este frecventă în regiunea montană, iar deflaţia afectează zonele cu nisipuri.
Alterarea chimică a rocilor şi mineralelor depinde în mod direct de temperatură şi umiditate,
în sensul că este cu atât mai intensă cu cât temperatura şi umiditatea sunt mai ridicate. Alterarea cea
mai intensă se produce în arealul pădurilor de foioase, cu temperaturi nu prea scăzute şi umiditate
suficientă. Alterarea mai redusă din regiunea de stepă se datorează umidităţii insuficiente, în timp ce
în regiunea montană, cauza o constituie temperatura scăzută. Consecinţa manifestării proceselor de
alterare este apariţia principalilor constituenţi minerali ai solului: nisip, praf, argilă, oxizi, săruri.
Clima influenţează de asemenea, procesul esenţial al solificării, descompunerea şi formarea
materiei organice, bioacumularea şi circuitul substanţelor nutritive. Descompunerea materiei
organice se realizează rapid în stepă, mai puţin rapid sub pădurea de foioase şi lent sub pădurea de
conifere şi pajiştile alpine. Bioacumularea este intensă în stepă, reducându-se sub pădurea de
foioase (climatul mai umed favorizând levigarea substanţelor rezultate în urma descompunerii
materiei organice). În zona montană înaltă substanţele organice rămân blocate în materia organică
nedescompusă (litiera).
Clima, prin intermediul precipitaţiilor joacă un rol important în manifestarea proceselor de
eluviere-iluviere. În stepă, cantitatea redusă de precipitaţii nu permite decât levigarea slabă a
sărurilor şi a carbonaţilor. Totodată, în arealele cu apă freatică aproape de suprafaţa solului, se
produce salinizarea solurilor, datorită predominării curenţilor ascendenţi. In pădurile de foioase
procesele de eluviere-iluviere ale argilei şi oxizilor sunt intense datorită existenţei unui regim hidric
percolativ.
Clima influenţează solificarea şi indirect, condiţionând tipurile de formaţiuni vegetale prin
caracteristicile climatice zonale. Se remarcă în acest sens o evidentă corelaţie între zonele de climă,
vegetaţie şi sol.
Vântul, pe lângă influenţa pe care o are în procesul de dezagregare, determină prin acţiunea
de deflaţie şi transport, decopertarea unor soluri şi acoperirea altora. În ambele cazuri, se poate
25