obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

În cazul unei alunecări de teren putem distinge următoarele elemente constitutive:
râpa de desprindere;
corpul alunecării;
patul de alunecare;
fruntea alunecării.
Alunecările pot fi clasificate în funcţie de localizarea lor în alunecări de mal şi alunecări de
versant. Din punct de vedere al intensităţii lor alunecările pot fi superficiale, atunci când grosimea
stratului alunecat este mai mică de 1 metru, semiprofunde între 1-5 metri şi profunde, atunci când
grosimea stratului alunecat este mai mare de 5 metri. Alunecările de teren pot fi clasificate şi după
morfologia lor în următoarele categorii:
alunecări în brazde;
alunecări în valuri;
alunecări în trepte;
alunecări cu movile;
alunecări curgătoare.
În funcţie de dinamica lor actuală, alunecările de teren pot fi clasificate în următoarele
categorii:
vechi stabilizate;
vechi cu tendinţe de reactivare;
recente în curs de stabilizare;
recente active.
Efectele producerii alunecărilor de teren asupra solurilor sunt complexe şi se identifică prin
amestecarea orizonturilor de sol, acoperirea solurilor, încetinirea pedogenezei, instalarea excesului
de umiditate între valurile de alunecare şi intensificarea eroziunii în râpa de desprindere. Prin
amestecarea orizonturilor de sol sunt modificate proprietăţile fizico-chimice ale solului fiindu-i
afectată implicit şi fertilitatea. Totodată, acoperirea solurilor situate la baza alunecării determină în
cazul acestora reluarea pedogenezei datorită aportului de material (solul alunecat) sau în cel mai
bun caz încetinirea acesteia. Pe de altă parte, apariţia denivelărilor din corpul alunecării conduce la
o redistribuire a apei provenite din precipitaţiile atmosferice, care se adună în microformele
negative de relief, determinând instalarea excesului de umiditate. Nu în ultimul rând, pe suprafaţa
râpei de desprindere datorită apariţiei unei pante extrem de abrupte, eroziunea se amplifică
considerabil. Deci, putem sublinia faptul că, în cazul alunecărilor de teren procesele de degradare a
solurilor sunt complexe şi cu efecte extrem de negative asupra fertilităţii acestora.
Deplasări gravitationale. Acest tip de procese se manifestă pe terenurile în pantă şi constau
practic în rostogolirea spre baza versantului a agregatelor de sol, sub influenţa gravitaţiei. În acest
mod are loc subţierea orizontului superior al solurilor situate pe versanţi, în paralel cu creşterea
grosimii solurilor situate la baza versanţilor. Efectul manifestării acestui tip de procese este
incomparabil mai slab decât în cazul procesului de eroziune, iar acţiunea conjugată a celor două
procese determină apariţia solurilor erodate pe versanţi şi a coluvisolurilor sau solurilor colmatate la
baza versanţilor. Prăbuşirile se manifestă mai ales în zona malurilor cursurilor de apă, prin
subminarea malului de către curentul de apă, având ca efect retragerea acestora şi implicit apariţia
pierderilor de sol. Procesele de prăbuşire se pot produce şi în zona malurilor ravenelor sau ogaşelor,
materialul de sol prăbuşit fiind ulterior transportat spre baza versantului, cât şi în cazul frunţilor
abrupte de terasă. De asemenea, procesele de prăbuşire pot apărea şi în toate cazurile în care
versantul a fost secţionat prin lucrări efectuate de către om, fiindu-i afectat în acest mod echilibrul.
Este cazul construcţiei de drumuri, carierelor de exploatare sau săpării de canale. Prăbuşirile pot fi
clasificate în două categorii:
vechi stabilizate;
recente.
La rândul lor, prăbuşirile recente pot fi:
superficiale (adâncimea de desprindere mai mică de doi metri);
153