obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

CAPITOLUL III. CLASIFICAREA SOLURILOR
3.1. SISTEME DE CLASIFICARE FOLOSITE LA NIVEL MONDIAL
3.1.1. Noţiuni generale.
3.1.2. Clasificările genetice.
3.1.3. Clasificările morfologice.
3.1.1. Noţiuni generale
Clasificarea solurilor a constituit o preocupare permanăntă a pedologilor. Ca urmare acţiunii
şi interacţiunii diferitor factori pedogenetici în diferite zone geografice s-au format soluri diferite,
ceea ce creează dificultăţi pentru pedologi.
Primele clasificari au fost unilaterale, deoarece solurile s-au grupat în fincţie de o singură
însusire - fizică, chimică sau biologică. Dintre cele mai importante clasificari apărute pe plan
mondial si care au determinat adevărate salturi în cercetarea solurilor a fost clasificarea naturalistă a
lui V. V. Dokuceaev.
M.Contoman şi F.Filipov (2007) analizând evoluţia sistemelor de clasificare conclud că
obiectivele clasificării solurilor trebuie să corespundă la „...două categorii de criterii: ştiinţifice şi
utilitare. O clasificare pur ştiinţifică poate satisface şi anumite utilizări, în schimb una pur utilitară
nu îndeplineşte primul criteriu, fiind considerată artificială”. În continuare autorii remarcă că pentru
a-şi atinge scopul, o clasificare de sol trebuie să cuprindă următoarele caracteristici:
• să fie generală, simplă şi deschisă pentru toate solurile care există;
• să fie folositoare pentru mai multe utilizări;
• să fie obiectivă;
• să fie naturală.
În prezent nu există o clasificare unică a solurilor. În multe ţări operează sisteme naţionale
de clasificare a solurilor, adesea bazate pe criterii diferite. Totalitatea clasificărilor folosite în lumea
contemporană pot fi divizate în două tipuri: clasificări genetice şi clasificări morfologice.
3.1.2. Clasificările genetice
3.1.2.1. Clasificările ruse
Primele studii efectuate de marele pedolog V. V. Dokuceaev şi de discipolii lui au avut ca
suport „tipul genetic de sol”. Şcoala lui Dokuceaev este cea care a dat o clasificare naturală,
genetico-naturalistă a solurilor. Clasificarea respectivă este rezultatul conceptului in care solul este
privit ca un corp istorico-natural, o individualitate de sine stătătoare, format sub influenţa factorilor
naturali. Zonalitatea solurilor este dată de variaţia zonală a acestor factori şi în special a vegetaţiei şi
a climei.
Prima clasificare făcută de V.Dokuceaev a apărut în 1879, apoi a fost reeditată cu modificări
în 1886 şi definitivată în 1900 şi a avut la bază principiul zonalităţii pedo-fito-climatice (tabelul
3.1).
Aceste clasificări au evoluat şi a apărut o subdivizare accentuată a climatelor şi
bioclimatelor. Dintre acestea se remarcă cele făcute de E. N. Ivanova, N. N. Rozov (1958) şi N. N.
Rozov şi E. N. Ivanova (1957). În schema de clasificare întocmită de N. N. Rozov şi E. N. Ivanova
(1967) se precizează, în mod egal, tipul de climat, alterarea, ciclurile biologice, drenajul şi
complexul organo-mineral. În 1977 Institutul de Sol „VV.Dokuceaev” a pregătit clasificarea
solurilor URSS. Pentru că aprecierea zonală şi climatică nu este compatibilă cu toate solurile, unii
autori vin să precizeze importanţa evoluţiei acestora în timp, propunând astfel o clasificare istoricogenetică
(A. Kovda, I. V. Lobova, B. Gh. Rozanov).
79