obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

submarinele nucleare;
depozitele de deşeuri radioactive;
experienţele nucleare.
De altfel, sursele de poluare radioactivă pot fi clasificate în naturale, care ţin de alcătuirea
internă a Pământului şi de radiaţiile cosmice şi artificiale. Poluarea radioactivă a solului se produce
de cele mai multe ori pe calea aerului şi se poate produce atât sub formă de depunere uscată, cât şi
umedă. Efectul negativ constă în aceea că substanţele radioactive ajunse în sol sunt preluate ulterior
de plante, animale şi în final de către om. Radioactivitatea maximă apare în sol în orizontul cu
humus, stronţiul fiind fixat de materia organică şi mineralele argiloase, iar ceziul în special de
mineralele argiloase (micacee). Unele îngrăşăminte cu fosfor cât şi fosfogipsul, pot fi radioactive
datorită apatitei folosită ca materie primă. Dintre accidentele nucleare care s-au produs de-a lungul
timpului efectele cele mai puternice le-a avut cel de la centrala nucleară Cernobâl din Ucraina
produs la 26 aprilie 1986. În regiunile vecine radioactivitatea era de 10-14 mcr/h, iar după
accidentul de la Cernobîl a ajuns la 50-90 mcr/h în mai 1986, scăzând la 17-22 mcr/h în septembrie
acelaşi an şi stabilizându-se abia în 1990. De asemenea mai pot fi menţionate accidentul din anul
1957 de la Windscale din Marea Britanie, cel din 1979 de la Three Miles Island Pennsylvania SUA,
cel din anul 1984 din Marea Neagră în care a fost implicată nava Mont Louis, sau scufundarea unui
submarin sovietic nuclear în Atlanticul de Nord în anul 1986.
Poluarea cu metale grele. Acest tip de poluare se produce local datorită:
emisiilor din industria metalelor neferoase şi feroase;
irigaţiei cu ape uzate;
aplicării de nămoluri orăşeneşti;
fertilizării cu îngrăşăminte fosfatice;
emisiilor mijloacelor de transport;
folosirii pesticidelor.
În general, metalele grele reprezintă micronutrienţi, dar devin toxice atunci când depăşesc
limita maximă admisă, cu excepţia mercurului, cadmiului şi plumbului care sunt foarte toxice în
orice condiţii. Acţiunea în sol a fiecărui metal greu depinde de mobilitatea acestuia, influenţată în
mare masură de reacţia solului. Majoritatea metalelor grele devin mobile în mediu foarte acid, în
timp ce doar molibdenul şi seleniul sunt mai mobile în mediu alcalin. Cea mai mare capacitate de a
reţine metale grele o au solurile argiloase şi bogate în humus, cu reacţie slab acidă-slab alcalină.
Poluarea cu particule solide (pulberi). Acest tip de poluare se referă la substanţe purtate
de aer, solurile cele mai afectate fiind cele aflate în apropierea surselor primare de emisie,
reprezentate în general prin fabricile de ciment şi termocentralele pe cărbune. Pe măsură ce
înălţimea coşurilor de evacuare a emisiilor creşte, poluarea solurilor din imediata apropiere se
reduce, dar se extinde suprafaţa supusă poluării. Principalii poluanţi purtaţi de aer sunt: particule
minerale solide şi compuşi chimici – sulfaţi, fosfaţi, carbonaţi, pulberi de marnă sau argilă, oxizi de
fier, praf de cărbune, cenuşă; compuşi gazoşi – hidrocarburi, oxizi de sulf, azot şi carbon. Efectele
pe care acest tip de poluare le produce în sol sunt schimbarea reacţiei soluţiei solului şi a gradului
de saturaţie în baze şi îmbogăţirea în metale grele.
Poluarea cu ape uzate şi nămoluri. Apele uzate şi nămolurile provin de la crescătoriile de
animale şi din reţeaua de canalizare a oraşelor. Sunt împrăştiate pe soluri cu ape de irigaţie în
vederea epurării, existând avantajul utilizării încărcării lor în azot, fosfor şi potasiu ca elemente
nutritive. Dezavantajele sunt reprezentate prin pericolul unei creşteri prea mari în sol a concentraţiei
unor nutrienţi, a metalelor grele, sărurilor solubile şi a sodiului schimbabil. Din acest motiv,
împrăştierea lor pe soluri trebuie făcută în anumite doze şi nu în cazul culturilor legumicole.
Poluarea cu îngrăşăminte şi pesticide. În cazul îngrăşămintelor, pericolul pentru sol este
mai mic, dar sunt afectate într-o măsură mai mare, atmosfera, apele freatice şi lacurile. Poluarea cu
pesticide a devenit o problemă datorită extinderii utilizării acestora. Pesticidele organoclorurate sunt
greu de descompus, persistând în sol (DDT este interzis). Din acest motiv, se folosesc mai mult
pesticide organofosforice care sunt mai uşor biodegradabile. Caracteristicile pesticidelor:
toxicitatea; specificitatea; persistenţa. Toxicitatea reprezintă capacitatea pesticidului de a anihila
151