obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

2.7.3. Constantele hidrofizice ale solului
Constantele hidrofizice ale solului reprezintă indicii care definesc mobilitatea şi accesibilitatea
apei din sol.
Coeficientul de higroscopicitate sau higroscopicitatea maximă (HM). Reprezintă cantitatea
maximă de apă pe care solul uscat o poate adsorbi dintr-o atmosferă în prezenţa unei soluţii 10 % de
H 2 SO 4 la temperatura de 25 0 C, în care se realizează o umiditate relativă de circa 94 %. Valoarea
higroscopicităţii maxime depinde de textură (de suprafaţa specifică totală de adsorbţie), fiind mare
la solurile grele şi mai redusă pe cele uşoare (tab. 2.13).
Coefecientul ofilirii permanente (CO). Reprezintă cantitatea maximă de apă din sol, la care
plantele se ofilesc şi nu-şi recapătă turgescenţa ţesuturilor chiar dacă sunt introduse într-o atmosferă
saturată cu vapori de apă. Umiditatea corespunzătoare coefecientului de ofilire se compune din apa
puternic legată şi din apa slab legată. Ea reprezintă limita inferioară a apei accesibile sau
productive. Mărimea umidităţii corespunzătoare coefecientului ofilirii poate fi determinată
înmulţind higroscopicitatea maximă cu 1,5.
Tabelul 2.13. Higroscopicitatea maximă pentru diferite categorii texturale de sol cu conţinutul de
humus 2-5% (după I.F.Garcuşa)
Categoria texturală
Higroscopicitatea maximă, în % din masa solului uscat
Nisipos 0,5-1,5
Nisipo-lutos 1,5-3,0
Luto-nisipos 3,0-5,0
Lutos 5,0-6,0
Luto-argilos 6,0-8,0
Argilos
8,0-12,0 şi mai mult
Coeficientul ofilirii permanente poate fi definit ca limită inferioară a apei disponibile pentru
plante. Unele valori referitoare la coefecientul ofilirii pentru diferite categorii texturale de sol sunt
prezentate în tabelul 2.14.
Tabelul 2.14. Valori caracteristice ale coeficientului de ofilire pentru diferite categorii texturale de sol
Categoria texturală Coeficientul de ofilire (%)
Nisipos 1-3
Nisipo-lutos 3-6
Luto-nisipos 6-9
Lutos 9-13
Luto-argilos 13-15
Argilo-lutos 15-19
Argilos 19-24
Capacitatea minimă de apă (CM) sau capacitatea de apă în câmp (CC). Este sinonimă cu
capacitatea limită de apă în câmp (Astapov) şi capacitatea generală de apă. (Kacinski). Reprezintă
cantitatea maximă de apă capilară suspendată pe care o poate reţine solul sau roca cu alcătuire
granulometrică omogenă, la o umectare puternică din ploi sau irigaţii.
Capacitatea minimă de apă depinde de textura, de starea structurală a solului, de porozitate, de
starea de afânare.
Capacitatea minimă de apă reprezintă un indice hidrofizic foarte important în practica irigaţiei.
Apa din sol cuprinsă între capacitatea de apă în câmp şi coeficientul ofilirii reprezintă capacitatea de
apă utilă sau apă productivă, denumită şi intervalul umidităţii active.
Interpretarea valorilor privind capacitatea de apă în câmp, se face aşa după cum se arată în
tabelul 2.15.
Mobilitatea şi accesibilitatea apei pentru plante descresc de la capacitatea de apă în câmp către
coeficientul ofilirii. Pornind de la capacitatea de apă în câmp, pe măsura mişcării umidităţii din sol
68