obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

profunde (adâncimea de desprindere mai mare de doi metri).
6.1.6. Eroziunea solului
Procesul de eroziune se manifestă pe întreaga suprafaţă a uscatului nu numai pe cea
acoperită cu sol, astfel încât termenul general este cel de eroziune a terenurilor. Totuşi, având în
vedere faptul că de cele mai multe ori cel afectat este solul, se foloseşte şi termenul de eroziune a
solului, caz în care sunt analizate efectele şi modul de manifestare ale procesului asupra învelişului
de sol. Denumirea de eroziune provine din limba latină de la “erosion”, cu înţelesul de separare,
despărţire şi reprezintă procesul de desprindere, transport şi depunere a particulelor de sol, sub
acţiunea agenţilor exogeni apa şi vântul. Scoarţa terestră a evoluat de la începutul formării sale
sub acţiunea proceselor morfogenetice, care s-au manifestat în ritmuri şi intensităţi diferite. În
categoria proceselor geomorfologice exogene, eroziunea solului joacă un rol important în ceea ce
priveşte modelarea scoarţei terestre. Cele trei faze ale procesului de eroziune sunt realizate de doi
agenţi principali, apa şi aerul în mişcare, ale căror surse cinetice inepuizabile sunt energia solară şi
gravitaţia. Acest proces este influenţat şi de activitatea omului, care spre deosebire de ceilalţi agenţi
poate fi controlată şi dirijată raţional. Eroziunea reprezintă unul dintre principalele procese care
conduc la degradarea învelişului de sol şi oricum cea mai extinsă formă de degradare. Se estimează
în acest sens, că anual se pierd de pe continente prin eroziune peste 76 miliarde tone de sol fertil.
Eroziunea prin apă constituie la nivel mondial cel mai extins tip de degradare a solurilor deţinând
55,7 %. Totodată, eroziunea eoliană are la rândul ei o pondere însemnată, 27,9 % şi împreună cele
două tipuri de degradare însumează 83,6 % din totalul suprafeţelor afectate de degradare. Analizând
procesele de eroziune în funcţie de intensitatea lor de manifestare, putem evidenţia faptul că din
totalul suprafeţei afectate, 31 % reprezintă eroziune prin apă slabă, 48 % moderată şi 21 %
puternică şi excesivă. În cazul eroziunii eoliene, 49 % din suprafaţă este afectată slab, 46 % moderat
şi 5 % puternic şi excesiv. Eroziunea se manifestă pe întreaga suprafaţă a uscatului sub diferite
forme, în regiunile polare şi subpolare, apa sub formă de gheţari şi procesul de solifluxiune jucând
un rol important. În regiunile temperate şi calde, rolul principal în apariţia eroziunii revine apei sub
formă de şuvoaie, pârâuri sau râuri, iar în regiunile aride şi acţiunea vântului devine apreciabilă.
Eroziunea este deci un proces general de modelare a uscatului, intensitatea ei de manifestare
depinzând în primul rând de fragmentarea reliefului şi de condiţiile climatice. Eroziunea care se
manifestă în condiţiile normale ale mediului natural este cunoscută sub denumirea de geologică sau
normală. În cazul acesteia, pierderile de sol sunt mici, 0,1-1 t/ha/an, ceea ce atestă existenţa unui
echilibru între eroziune (pierderi de sol) şi pedogeneză (câştiguri de sol). Eroziunea care se produce
cu o intensitate sporită faţă de cea geologică şi este declanşată de activitatea omului poartă
denumirea de accelerată sau antropică. În acest sens, o pierdere anuală de sol prin eroziune de 12-
15 t/ha poate fi comparată cu reducerea stratului de sol cu 1 mm/an, situaţie în care intensitatea
pedogenezei este depăşită de cea a eroziunii, echilibrul natural fiind afectat. Din acest motiv au
existat încercări de a calcula eroziunea admisibilă, adică cea a cărei intensitate de manifestare nu
afectează pedogeneza. Factorii determinanţi ai eroziunii solului sunt naturali sau antropici, cu
precizarea că numai în condiţiile unei intervenţii umane asupra suprafeţei respective pot fi analizate
condiţionările exercitate de caracteristicile sale naturale:
clima;
relieful;
proprietăţile solului;
roca;
vegetaţia;
activitatea omului.
Clima. Acest factor determină intensitatea manifestării procesului de eroziune a solurilor
prin intermediul principalelor sale elemente, precipitaţiile atmosferice, temperatură şi vânt, dar în
special prin precipitaţiile atmosferice. Influenţa precipitaţiilor se manifestă mai ales prin ploile
torenţiale şi zăpadă, în timpul topirii acesteia. Dintre criteriile utilizate în vederea selectării ploilor
torenţiale, foarte cunoscut este cel al lui Yarnell. Ploile torenţiale posedă o mare energie cinetică
154