obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

încorporarea îngrăşămintelor cu reacţie acidă, pe când pe solurile lipsite de capacitate de tamponare
pentru baze trebuie evitată folosirea îngrăşămintelor cu reacţie alcalină. În ceea ce priveşte dozele,
pe solurile cu capacitate de tamponare redusă (soluri nisipoase şi sărace în humus) se recomandă
doze mici şi la intervale scurte, în timp ce pe solurile cu capacitate mare de tamponare (soluri
argiloase şi bogate în humus) se pot folosi doze mari şi la intervale de timp mai lungi.
2.4.6. Potenţialul de oxido – reducere a solului (redox).
În sol, în afară de hidrogen sub formă de ioni (H + ), se poate găsi în cantitate mai mare sau
mai mică şi hidrogen molecular (H 2 ). În timp ce concentraţia în ioni de H determină reacţia solului
respectiv exprimată prin pH, presiunea hidrogenului molecular (H 2 ) inflienţează asupra condiţiilor
de reducere din sol. Cu cât presiunea (P) hidrogenului molecular este mai mare, cu atât potenţialul
de reducere a solului este mai ridicat. Prin analogie cu pH care reprezintă logaritmul zecimal
negativ concentraţiei ionilor de H, s-a convenit ca presiunea hidrogenului molecular să se exprime
tot prin logaritm, notat cu rH 2 :
rH 2 = log P
1
De fapt, cum s-a arătat mai sus, pH-ul, determinat de concentraţia ionilor de H exprimă
echilibrul dintre concentraţia ionilor de H şi OH, adică raportul dintre concentraţia ionilor de H şi
OH, adică raportul dintre substanţele acide şi bazice din sol. În mod asemănător se prezintă şi
problema rH-ului. În timp ce noţiunea de aciditate implică şi pe ceea de bazicitate, iar concentraţia
ionilor de H este invers proporţională cu cea a ionilor OH, noţiunea de reducere implică şi pe cea de
oxidare, iar presiunea hidrogenului molecular este invers proporţională cu cea a oxigenului
molecular. Prin urmare rH 2 -ul exprimă potenţialul oxido – reducător al solului determinat de
echilibrul ce se stabileşte dintre substanţele oxidante şi cele reducătoare. În sol au loc atât procese
de oxidare cât şi de reducere. Intensitatea acestor procese depinde de condiţiile de aeraţie a solului,
care, la rândul lor, sunt în funcţie de numeroşi factori (gradul de umezire, textură, structură,
conţinutul de humus, activitate microbiană etc.). De exemplu, procesele de oxidare sunt favorizate
în cazul solurilor uşoare şi puţin umede, în timp ce pe solurile grele şi cu exces de umiditate
predomină procesele de reducere.
Teoretic rH 2 -ul variază între 0 (când presiunea de hidrogen molecular este egală cu
presiunea atmosferică), care arată condiţii maxime de reducere, şi 40, care arată condiţii minime de
reducere şi maxime de oxidare. Situaţia de echilibru între presiunea de O 2 şi H 2 corespunde la rH 2
=27. La soluri rH-ul variază obişnuit între 10 şi 30, valorile maxime sunt caracteristice solurilor
bine aerate, iar valorile minime – solurilor în care predomină procesele anaerobice (soluri gleice,
hidromorfe). Este necesar de menţionat că rH 2 -ul este supus unei variaţii sezoniere, lipsită de
importanţă pentru solurile bine aerate, dar semnificativă pentru cele hidromorfe.
Cercetările au arătat că între potenţialul redox, exprimat prin rH 2 şi creşterea plantelor există
o strânsă legătură. Condiţii optime din acest punct de vedere găsesc plantele de cultură pe solurile
cu potenţial redox mijlociu, mai puţin bune pe solurile cu potenţial redox scăzut.
Corelaţia dintre presiunea hidrogenului molecular (rH 2 ) şi reacţia solului (pH) se determină
după ecuaţia ( după Klark).
RH 2 =
Eh
2 pH,
unde:
29
Eh - este potenţialul de oxido + reducere, exprimat în milivolţi (după Peters):
2
Eh = 0,029 lg H
H 2
La cernoziomuri Eh alcătuieşte 400 – 600 mV, la soluri podzolice – 550-750 mV, la soluri
gleice – până la 200 mV.
Condiţii optime de nitrificaţie se creează la Eh = 350-500mV.
54