obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

organismele împotriva cărora este aplicat (organismele ţintă), care se cuantifică prin doza letală care
asigură moartea a minimum 50 % din organisme (LD 50 ). Doza letală depinde de fiziologia
organismelor ţintă, metoda de aplicare, condiţiile meteo, proprietăţile solului. Valoarea LD 50 creşte
în funcţie de conţinutul în materie organică şi argilă a solului. Pesticidele aplicate necorespunzător
au efecte negative prin pătrunderea şi afectarea lanţului trofic plantă-animal-om.
Poluarea cu agenţi patogeni. Acest tip de poluare poate apărea în jurul centrelor urbane, a
complexelor de creştere a animalelor, sau a solurilor tratate cu ape uzate sau nămoluri. Solul
dispune de o mare capacitate de autoepurare şi agenţii patogeni sunt distruşi, dacă contaminarea nu
continuă. Dintre agenţii patogeni, doar unele specii de Salmonella rezistă 30-40 de zile, iar sporii de
Antraxe chiar şi ani de zile.
Rolul şi importanţa solului în combaterea poluării. Spre deosebire de celelalte
componente ale mediului, solul joacă rolul unui absorbant purificator, un neutralizator biologic de
poluanţi şi un mineralizator al reziduurilor organice. Altfel spus, solul joacă rol de depoluator, însă
fireşte între anumite limite, deoarece el nu poate recicla decât cantităţi limitate de poluanţi. Dacă
limita maximă admisibilă (LMA) este depăşită, se transformă în poluator pentru celelalte
componente ale mediului. Solul nu poate totuşi neutraliza orice fel de poluanţi (unele metale,
materiale plastice) datorită inexistentei microorganismelor capabile să le descompună, dar unele
deşeuri sau reziduuri care în alte medii ar fi poluanţi, devin sursă de energie pentru
microorganismele din sol şi sursă de elemente nutritive. Rolul de depoluator poate fi jucat datorită
următoarelor caracteristici:
larga distribuţie geografică – i se mai spune decontaminator universal;
profunzimea – permite preluarea unor cantităţi mari de substanţe;
capacitatea de filtrare – reţine suspensiile (cu excepţia celor coloidale);
capacitatea de schimb cationic – preia anumite elemente din soluţii (dedurizarea
apei);
activitatea biologică – descompune materia organică în compuşi mai simpli;
determină precipitarea chimică a unor substanţe.
În pofida acestor caracteristici favorabile, solul are o capacitate limitată de încarcare cu
poluanţi. Exemplu: capacitatea pentru apă în câmp pe 1 m adâncime 1500-4000 m 3 /ha, capacitatea
de schimb cationic în primii 20 cm 5-50 me/100g sol, capacitatea de reţinere a azotului pe
adâncimea de 1 m 1-10 t/ha, fertilitatea este afectată la pH 8,4, la conţinut de săruri solubile
> 0,095-0,175 % şi de sodiu schimbabil de 5-10 % din capacitatea de schimb cationic. Solul
manifestă cea mai mare compatibilitate cu materiile organice şi cele lichide (gunoi de grajd, nămol,
ape uzate, deşeuri şi reziduuri ale industriei alimentare, textile şi de celuloză şi hârtie). Spre
exemplu, doza anuală de gunoi de grajd permisă este de 10-20 t/ha. Pentru transformarea deşeurilor
organice solul trebuie să aibă un regim aerohidric favorabil pentru a se produce oxidările. Acest
regim nu este favorabil în cazul solurilor nisipoase datorită permeabilităţii ridicate care permite
infiltraţia prea rapidă a deşeurilor şi nici a celor argiloase, în care stagnarea apei reduce oxidarea
substanţelor poluante. În privinţa metalelor grele, numai culturile furajere pot anihila cantităţi
reduse, din care o parte sunt eliberate în atmosferă (90 g/ha). Nămolul poate fi împrăştiat pe sol cu
condiţia ca echivalentul zinc sa nu depăşească 5-10 % din capacitatea totală de schimb cationic.
Cele mai multe dintre pesticide sunt detoxificate de către microorganismele din sol.
6.1.5. Deplasări de mase de pamant. Alunecări
Alunecările de teren reprezintă procese cu impact cel mai mare asupra învelişului de sol,
dacă luăm în considerare suprafaţa şi adâncimea pe care solurile sunt afectate.Ele se produc foarte
frecvent în regiunea de deal-podiş. Cauzele care determină producerea alunecărilor de teren sunt
reprezentate de către gravitaţie, acţiunea apei, mişcările seismice, procesele de îngheţ-dezgheţ şi
acţiunea omului. Producerea alunecărilor de teren este favorizată în anumite condiţii:
fragmentare şi înclinare mare a reliefului;
prezenţa unor soluri şi roci argiloase sau marnoase;
prezenţa unor straturi impermeabile.
152