obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

numita “deşertificare”, care induce extinderea deşerturilor în detrimentul regiunilor semiaride.
Efectul este amplificat de faptul că, cele mai extinse suprafeţe semiaride sunt situate în ţări cu nivel
de dezvoltare şi educaţional redus, sărăcia resurselor şi nivelul de trai scăzut determinând
supraexploatarea covorului vegetal. Acesta din urmă deţine la nivel mondial un procent de 6,7 fiind
aproape inexistent în America de Nord, Oceania şi Europa, valori mai ridicate prezentând în cazul
Americii Centrale (17,7 %) şi Africii (12,7 %). Un studiu efectuat (1987) de către Programul
Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) indică faptul că anual 50000 de km 2 de teren sunt afectaţi
de deşertificare, dintre care 6 milioane hectare sunt irevocabil pierdute, iar 21 milioane hectare
devin din punct de vedere economic fără valoare. Din nefericire, deşertificarea afectează suprafeţe
de teren situate pe toate continentele, dar situaţia cea mai gravă se înregistrează în Africa, unde
indiferent de utilizare deşertificarea este continuă şi accelerată. Suprafeţele de teren pe care se
înregistrează o îmbunătăţire, în sensul stopării procesului sunt situate pe teritoriul asiatic al fostei
URSS, în America de Nord şi în Europa mediteraneeană.
6.1.2. Degradarea fizică
Procesele care afectează proprietăţile fizice ale solurilor au o extindere mai mare în Europa,
36 milioane hectare, urmată de Africa 19 milioane hectare, Asia 12 milioane hectare, America de
Sud 8 milioane hectare, America Centrală 5 milioane hectare, Oceania 2 milioane hectare şi
America de Nord 1 milion hectare. Procentual, această categorie de degradare înregistrează valori
sub 10 % din suprafaţa degradată, cu excepţia Europei.
Degradarea fizică implică modificarea proprietăţilor fizice ale solurilor prin intermediul
următoarelor procese:
compactarea, întărirea masei solului şi formarea crustei;
subsidenţă solurilor;
excesul de umiditate.
Dintre cele trei tipuri de degradare fizică, compactarea, întărirea masei solului şi formarea
crustei deţine 82 %, excesul de umiditate 13 %, iar subsidenţa 5 %.
Subsidenţă solurilor. Solurile organice sau histosolurile deţin 1,8 % din suprafaţa uscatului,
în special în regiunea subpolară, tropicală umedă şi temperat oceanică şi se formează în arealele cu
exces de umiditate în care procesul caracteristic este turbificarea. În general, turbăriile pot fi
clasificate (Kivinen, 1980) în funcţie de următoarele caracteristici:
natura resturilor organice – muşchi, vegetaţie erbacee, vegetaţie lemnoasă;
gradul de descompunere a resturilor organice – slab, moderat, puternic;
troficitate – oligotrofe, mezotrofe, eutrofe.
Subsidenţă afectează solurile care au suferit lucrări de drenaj, în special pe cele bogate în
materie organică (turboase) şi în mai mică măsură pe cele argiloase. Acest tip de degradare este
foarte extins în Asia de sud-est, în sudul SUA, Arhipelagul Britanic, în regiunea polderelor
olandeze, în Norvegia şi Israel. Intensitatea de manifestare a procesului de degradare prin
subsidenţă depinde de următoarele caracteristici:
stadiul maturării solului (pierderea apei);
grosimea materialelor organice;
adâncimea drenajului.
Subsidenţa are drept principală cauză pierderea apei (maturare) şi implicit reducerea
volumului solului, fiind un proces de lungă durată (zeci, sute de ani), influenţat în mare masură şi de
caracteristicile climatice. Procesul în sine este cel de lăsare a solului, datorită reducerii spaţiilor
lacunare. În cazul solurilor bogate în materie organică (soluri turboase) acest proces atinge valori
foarte mari. Se manifestă în peisaj sub forma unor mici depresiuni (adâncituri), în regiunea
câmpiilor joase şi luncilor. Efectele subsidenţei pot fi de asemenea observate în teren prin
intermediul vegetaţiei arborescente, datorită faptului că arborii au în arealele afectate de acest
proces rădăcinile dezgolite sau trunchiurile îndoite care au pierdut apa şi reducerii volumului
materiei organice prin uscare. În cazul solurilor bogate în materie organică (soluri turboase) acest
proces atinge valori foarte mari. Se manifestă în peisaj sub forma unor mici depresiuni (adâncituri),
142