obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

În general, rocile hiperacide şi acide determină apariţia solurilor cu procese de podzolire, cu
mult schelet şi puţin profunde. Rocile intermediare şi cele bazice determină formarea unor soluri
profunde, cu puţin schelet, bogate în argilă şi baze, rezistente la podzolire. Rocile ultrabazice
determină apariţia unor soluri specifice de tipul rendzinelor, bogate în humus calcic, de culoare
închisă şi saturate în baze. Rocile sedimentare de precipitaţie impun apariţia anumitor soluri, de
tipul rendzinei sau solului roşu.
Pe depozitele nisipoase care sunt foarte permeabile şi sărace în elemente minerale, se
formează soluri mai levigate, mai acide şi mai sărace în humus şi elemente nutritive. Dimpotrivă, pe
depozitele argiloase apar soluri greu permeabile, bogate în elemente minerale, mai puţin levigate,
mai bogate în humus şi elemente nutritive, de multe ori cu procese de hidromorfism. Pe depozitele
foarte argiloase se formează vertisolurile. Pe argilele cu carbonaţi şi pe marne apar
pseudorendzinele. Rocile salifere impun formarea solonceacurilor sau soloneţurilor.
Pe de altă parte, larga prezenţă a loessului şi depozitelor loessoide în regiunile de câmpie şi
podiş au favorizat desfăşurarea clară a zonalităţii orizontale. O situaţie aparte apare în cazul
existenţei unor strate alternante, cu proprietăţi diferite, foarte importantă fiind înclinarea acestora
faţă de suprafaţa terenului. Dacă stratele sunt orizontale sau au o înclinare slabă, sunt prinse în
procesul de solificare mai multe strate cu însuşiri diferite pe care le vor imprima şi solului. Dacă
înclinarea stratelor este mare atunci prezintă importanţă grosimea lor. Astfel, dacă ele sunt subţiri se
va forma un singur sol pe un material eterogen, în schimb, dacă sunt late vom avea de-a face cu
fâşii de soluri variate formate pe depozite diferite. Acolo unde înclinarea este mare, se va forma tot
un singur sol pe un depozit deluvial rezultat prin amestecarea stratelor. Dacă există şi iviri de rocă
dură, depozitul deluvial va conţine şi schelet şi în general partea superioară a versantului prezintă
material mai grosier, iar cea inferioară material mai fin, grosimea depozitului deluvial crescând spre
baza versantului.
În marea majoritate a cazurilor, solurile s-au format şi evoluează în condiţii de umiditate
normală sub influenţa precipitaţiilor atmosferice corespunzătoare climatului respectiv şi sunt
denumite soluri automorfe.
Uneori solificarea are loc în condiţiile unui exces de apă, care poate proveni din precipitaţii
sau din pânza freatică prezentă la mică adâncime, sau din apele stagnante. Prezenţa apelor de
suprafaţă este legată de existenţa unor straturi impermeabile situate la mică adâncime şi a unor
forme joase de relief. Influenţa acestor ape asupra formării şi evoluţiei solurilor depinde de
adâncimea şi compoziţia lor chimică.
În zonele umede, în care apele freatice sunt mineralizate şi se găsesc la mică adâncime,
solificarea este orientată în sensul acumulării pe profil a sărurilor solubile. Astfel, apa cu sărurile
respective se ridică prin capilaritate până la suprafaţă, se evaporă, iar acestea se acumulează în sol.
Supraumezirea produce în acelaşi timp şi gleizarea solului. Asemenea soluri au fost denumite
halomorfe. Dacă pânza freatică mineralizată sau nemineralizată se află la adâncimi subcritice (3-6
m), apa freatică se ridică la suprafaţă şi provoacă salinizare şi gleizare sau numai gleizare în partea
superioară a profilului, formând soluri de tipul hidroautomorfe sau freatic umede. În situaţia în care
apele freatice sunt aproape de suprafaţă, dar nu conţin săruri sau acestea sunt în cantităţi mici, se
formează orizonturi de glei sau orizonturi gleizate.
Când apa freatică este foarte aproape de excesul de umiditate, rezultă soluri mlăştinoase,
puternic gleizate. In anumite situaţii se pot forma soluri turboase. Când apele freatice situate
aproape la suprafaţă conţin un procent ridicat de săruri solubile (1–1,5%), procesele care au loc se
numesc procese de salinizare (adică de acumulare de săruri solubile sub formă de cloruri şi sulfaţi)
şi procese de alcalizare (procese de soloneţizare), deoarece complexul coloidal al solului se
îmbogăţeşte în sodiu.
Apele stagnante din zonele cu precipitaţii abundente, pe terenuri plane sau depresionare,
impermeabile sau slab permeabile, orientează solificarea tot spre gleizare. Solurile formate sub
influenţa supraumezirii cu ape freatice fără săruri solubile au fost denumite hidromorfe.
În zonele uscate, caracterizate prin existenţa unor perioade de secetă în timpul anului (zona
de stepă), apa freatică situată aproape de suprafaţa solului poate determina procese de salinizare,
23