obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

importante pentru nutriţia plantelor, ca: Na, K, Mg, Al, P, S, Si, Cl ş.a. substanţe minerale conţinute
în resturile vegetale, după descompunerea cărora sunt folosite din nou în nutriţia plantelor.
Tabelul 2.6. Compoziţia chimică a organismelor superioare şi inferioare (după L.N.Alexandrova)
În procente din masa uscată
Substanţe Hidraţi de carbon
Cenuşa proteice
Organisme
Celuloză
Hemiceluloză
şi alţii
Lignină
Lipide,
substanţe
tanante
Bacterii 2-10 40-70 - - 0 1-40
Alge 20-30 10-15 5-10 50-60 0 1-3
Licheni 2-6 3-5 5-10 60-80 8-10 1-3
Muşchi 3-10 5-10 15-25 30-60 0 5-10
Ferigi 6-7 4-5 20-30 20-30 20-30 2-10
Conifere:
lemn 0,1 -1 0,5-1 45-50 15-25 25-30 2-12
frunze 2-5 3-8 15-25 15-20 20-30 5-15
Foioase:
lemn 0,1-1 0,5-1 40-50 20-30 20-25 5-15
Ierburi perene:
frunze
graminee
leguminoase
3-8 4-10 15-25 10-20 20-30 5-15
5-10 5-12 25-40 20-35 15-20 2-10
5-10 10-20 25-30 15-25 15-20 2-10
2.3.2. Biota solului.
Lumea animală din sol este variată şi bine reprezentată numeric, putând servi conform unor
cercetări din domeniul biologiei solului, ca indicator de diagnostic al formării acestuia.
Biota din sol (după Lîkov A.M.) are un rol important în accelerarea proceselor de humificare
şi mineralizare a resturilor vegetale, în structurarea solurilor, influenţând totodată permeabilitatea şi
aerarea solului. În general, biota solului include animalele care îşi au mediul de viaţă în sol integral
sau parţial (larvele). Numărul animalelor din sol variază foarte mult, în condiţii ecologice diferite,
ajungând la 500 milioane (Bachelier, 1971) în cazul protozoarelor.
Pentru clasificarea animalelor care alcătuiesc fauna solului sunt utilizate o serie de criterii,
care i-au în calcul dimensiunile corpului, adaptarea la condiţiile edafice, regimul de hrană.
După dimensiunile corpului animalele din sol se împart în (Van der Drift, 1951; Dunger,
1964; Brauns şi Bachelier, 1971, Prevost, 1990):
microfauna – 80 mm, vertebrate mici, inclusiv micromamifere, insecte mari
(scorpioni), şerpi, crabi, broaşte ţestoase, rozătoare, bursuci, cârtiţe, vulpi;
În raport cu adaptarea organismelor animale la viaţa în sol, distingem (Ghiliarov, 1965):
organisme geobionte – acele animale pentru care solul reprezintă mediul de viaţă permanent:
lumbricide, enchitreide, acarieni, collembole, miriapode;
organisme geophile – reprezintă animalele care îşi petrec în sol numai o parte a vieţii:
stadiile larvare;
organisme geoxene – reprezentate prin animale aflate în sol pentru iernare, adăpost sau
refugiu temporar.
După regimul hranei pot fi separate următoarele grupe de animale (Chiriţă, 1974):
fitofage – se hrănesc cu părţile plantelor aflate în sol;
zoofage – se hrănesc cu alte animale;
necrofage – se hrănesc cu corpurile animalelor moarte;
39