obiectul şi scopul disciplinei - Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii de ...

Structura foioasă (plată) prezintă elemente structurale cu orientare orizontală, cu
dimensiunile verticale mai mici decât cele orizontale. Feţele elementelor structurale sunt plane sau
curbate şi se lipesc între ele. Tipul respectiv de structură se întâlneşte în cazul orizonturilor eluviale,
la solurile bătătorite datorită păşunatului neraţional şi în orizonturile superioare ale solurilor ocupate
de ape.
Structura loessică (loessoidică) este caracteristică orizonturilor A/C şi C formate pe loess
sau roci loessoidizate cu compoziţie mecanică echilibrată şi cu fracţiunile granulometrice prezente
în părţi aproximativ egale, cu carbonatul de calciu uniform răşpândit în masa rocii (N.Bucur citat de
Filipov, 2003). La uscarea solului în contact cu aerul, solul se rupe în coloane şi prezintă micro- şi
macroporozitate.
Bulgării de pământ sunt fragmente de forme neregulate cu dimensiuni mai mari de 30 mm
rezultate în urma arăturilor efectuate în condiţii de sol prea umed sau prea uscat. Bulgării se pot
fragmenta când umiditatea este favorabilă, în special în timpul iernii, sub acţiunea îngheţului şi
dezgheţului.
Poliedrii de dimensiuni mari rezultă în urma crăpăturilor mari prezente la solurile vertice
care au un conţinut mare în argilă gonflabilă. Crăpăturile se formează în perioadele secetoase ale
anului prin uscarea puternică a solului.
Solurile nestructurate se caracterizează printr-o aşezare mai mult sau mai puţin îndesată a
particulelor elementare necoezive, fie printr-o masă consolidată sau cimentată de sol. După gradul
de cimentare, solurile pot fi slab, puternic şi foarte puternic cimentate.
Structura se pune în evidenţă prin observaţie directă. Luând în mână sol, prin presare uşoară
sau prin divizare cu ajutorul degetelor, solul se desface în agregate. Se apreciază tipul de structură şi
gradul de realizare (structură foarte bine formată, bine formată, slab formată, în curs de formare,
deteriorată). Se apreciază stabilitatea mecanică, adică rezistenţa agregatelor la presare în mână
(stabilitate mecanică mare, mijlocie şi mică). În laborator se determină stabilitatea hidrică, adică
rezistenţa agregatelor sub acţiunea apei.
Prin gradul de dezvoltare a structurii se înţeleg diferenţele ce există în privinţa coeziunii
dintre agregatele structurale şi se apreciază în funcţie de stabilitatea acestora şi de raportul dintre
materialul structurat şi cel nestructurat. Gradul de structurare variază foarte mult, în funcţie de o
multitudine de factori (textură, conţinut de materie organică, prezenţa elementelor aglutinante etc.)
Aprecierea acestuia depinde de starea de umiditate a solului şi se poate pune foarte bine în evidenţă
la solul aproape uscat sau reavăn. Se poate aprecia după următoarea scară:
• sol nestructurat (masiv), adică sol lipsit de structură, la care particulele
elementare nu sunt aglutinate (monogranulară).
În situaţia în care se constată o anumită coeziune dintre particule, structura poate fi:
• slab dezvoltată, când 25 % din masa solului este alcătuită din agregate structurale;
• moderat dezvoltată, când 25-75 % din masa solului este organizată în agregate structurale
formate;
• bine dezvoltată, dacă 75 % din masa solului este constituită din agregate structurale;
• structură distrusă, în situaţia în care aceasta este profund modificată, prin lucrări agricole fiind
distruse majoritatea agregatelor structurale.
Prin urmare, structura solului se caracterizează prin forma şi mărimea agregatelor, prin
gradul ei de realizare şi de stabilitate mecanică şi hidrică.
2.5.2. Formarea structurii
Structurarea are loc pe parcursul procesului de formare şi evoluţie a solului. Privind cu
atenţie un agregat structural, se poate observa că el este alcătuit din particule elementare mai
grosiere (nisip şi praf) legate, unite între ele. Rolul de legătură îl joacă în principal compuşii
coloidali ai solului. Particulele coloidale, datorită dimensiunii lor mici, atunci când se află în stare
de dispersie (zol) pătrund printre particulele mai grosiere. Prin coagulare trec în stare de gel,
determinând formarea de agregate structurale. Dacă coagularea este ireversibilă, substanţele
coloidale rămân sub formă de gel şi la umezirea solului, deci agregatele au stabilitate hidrică. Din
56