Julia Quinn - Familia Bridgerton 8 - Fii a mea Lady Lucinda

deja despre ea că era o idioată - de ce să nu creadă că
era o idioată care pină la anu’ o să cintărească o tonă?
- Este chiar amuzant, spuse Hermione jucindu-se
absentă cu părul.
- Am auzit că este amuzant.
- Mmmm.
Lucy işi studie prietena. Hermione se uita afară pe
fereastră şi avea aerul acela al ei
de-memorare-a unui-sonet-de-dragoste.
- Este extrem de arătos, spuse Lucy. Nu vedea nici
un rău in a mărturisi asta. Nu era ca şi cum ar fi plănuit
să pună mina pe el, iar infăţişarea lui era suficient de
plăcută pentru ca afirmaţia să pară o simplă constatare
şi nu o opţiune.
- Aşa crezi? intrebă Hermione. Se intoarse inapoi
spre Lucy, cu capul aplecat uşor intr-o parte:
- Ah, da, replică Lucy. Ochii, mai ales. intotdeauna
mi-au plăcut ochii căprui.
De fapt nu o preocupase niciodată asta, dar acum
dacă se se gindea bine, ochii căprui erau frumoşi. Puţin
cafeniu, puţin verde. Ce era mai bun din ambele lumi.
Hermione o privi intrigată.
- Nu am ştiut asta.
Lucy ridică din umeri.
- Nu-ţi spun chiar totul.
O altă minciună. Hermione cunoştea totul, pină la
cele mai plictisitoare detalii din viaţa lui Lucy şi asta, de
trei ani. Exceptind, desigur, planul ei de a o vedea pe
Hermione măritată cu domnul Bridgerton.
Domnul Bridgerton. Da. Trebuia să readucă
conversaţia asupra lui.
FII A MEA, LADY LUCINDA 103
Şi, cu vocea ei cea mai ponderată, Lucy spuse:
- Dar trebuie să recunoşti că nu este prea frumos.
Asta e chiar bine.