Julia Quinn - Familia Bridgerton 8 - Fii a mea Lady Lucinda

- inseamnă că mai există speranţă.
- Nu este ciudat? spuse ea incet.
Gregory ii aruncă o privire ucigătoare.
- Că mai sper?
- Nu, că.... Dar Lucy nu putu spune asta. Dumnezeule,
pină şi ei i se părea o prostie.
- Ah, inseamnă atunci că vi se pare ciudat că nu
ştiţi dacă domnişoara Watson poate trage.
Asta era. Oricum, Gregory ghici.
Şi Lucy recunoscu:
- Da. Dar de ce aş şti? Dibăcia in tragere nu a făcut
parte din curriculum, la Miss Moss’s.
- Spre marea uşurare a domnilor de pretutindeni,
desigur. Cine v-a invăţat? o intrebă cu un zimbet in
colţul gurii.
- Tatăl meu, spuse Lucy, surprinsă de propriul ei
răspuns. O clipă crezu că o surprinsese intrebarea,
dar nu. Răspunsul ei.
- Dumnezeule, mergeaţi deja?
- Oarecum, spuse Lucy, contrariată incă de reacţia
ei. Asta poate pentru că nu se gindea foarte des la
tatăl ei. Dispăruse de atita vreme incit nu existau multe
intrebări la care defunctul Conte de Fennsworth să
reprezinte răspunsul.
- Considera că era o indeminare importantă. Chiar
şi pentru fete. Casa noastră se află aproape de coasta
Doverului, unde au existat dintotdeauna contrabandişti.
Majoritatea dintre ei erau prietenoşi - toată
lumea ii ştia, chiar şi magistratul.
- Precis că ii plăcea coniacul franţuzesc, spuse
incet domnul Bridgerton.
Lucy zimbi, amintindu-şi.
- Ca şi tatălui meu. Doar că nu-i cunoşteam pe toţi
contrabandiştii. Unii, sint sigură, erau cit se poate de
periculoşi. Şi...