Julia Quinn - Familia Bridgerton 8 - Fii a mea Lady Lucinda

298 JULIA QUINN
Vroia să spună ceva in schimb, dar nu putu. Toatn
puterea ii secase cind ea l-a rugat să o sărute.
- Te iubesc, şopti el plimbindu-şi cuvintele den
lungul gitului ei, spre claviculă.
- Te iubesc. Te iubesc.
Erau cele mai dureroase, mai minunate, mal
cumplite, mai magnifice cuvinte pe care le spusese el
vreodată. Lucy vroia să plingă - de fericire şi de
durere.
Durere şi suferinţă.
Şi inţelese - pentru prima oară in viaţa ei - inţelese
fericirea spinoasă a egoismului pur. Nu trebuia să facă
asta. Ştia că nu trebuia şi ştia că el credea probabil că
asta insemna că va găsi o cale de a renunţa la
angajamentul faţă de Haselby.
II minţea. La fel de sigur ca şi cum ar fi spus
pronunţat cuvintele.
Dar nu se putea infrina.
Acesta era momentul ei. Unicul ei moment in care
putea ţine in miini beatitudinea. Care va dura toată
viaţa ei.
incurajată de focul din ea, işi apăsă tare miinile pe
obrajii lui, trăgindu-i gura spre a ei, pentru un sărut
torid. Nu ştia ce făcea - era sigură că trebuiau să
existe reguli pentru asta, dar ei nu-i păsa. Ea dorea pur
şi simplu să-l sărute. Nu se putea opri.
Una din miinile lui ii cobori pe coapse, arzind-o prin
ţesătura fină a cămăşii de noapte. Apoi se strecură pe
după fesele ei, stringind şi cuprinzind şi intre ei nu mai
exista spaţiu. Se simţi alunecind in jos şi apoi erau in
pat şi ea stătea pe spate, cu trupul lui apăsindu-l pe al
ei, căldura şi greutatea lui, minunat de masculine.
Se simţea femeie.
Se simţea zeiţă.