carte SE varianta finalaMD - Agenţia Europeană pentru Securitate şi ...

Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în muncă – Evaluarea riscurilor
de sarcina de muncă şi de organizarea muncii, astfel:
- 60 % din salariaţii chestionaţi declară că trebuie să întrerupă frecvent activitatea pe
care o desfăşoară la un moment dat, pentru a face altceva;
- 48 % declară că muncesc „în urgenţă” (trebuie să se grăbească frecvent sau în
permanenţă);
- 53 % declară că ritmul lor de muncă este impus de cereri care trebuiesc satisfăcute
imediat;
- 1 din 4 salariaţi care lucrează cu publicul declară că sunt agresaţi verbal;
- 42 % declară că lucrează în situaţie de tensiune cu publicul.
Modul de acţiune al factorilor de stress
Studiile efectuate asupra factorilor de stress în muncă arată că aceştia sunt mai „toxici”
pentru sănătate când:
• acţiunea lor este de durată – factorii de stress care acţionează timp îndelungat pot
avea drept consecinţă apariţia unei stări de stress cronic, care devine un risc pentru sănătate ;
• apar subit – factorii de stress apăruţi pe neaşteptate sunt suportaţi mai dificil (Ex.
O infirmieră din spital, poate suporta confruntarea zilnică cu boala, deoarece alegând această
meserie cunoştea şi solicitările implicite. Din contră, trece cu greu peste nerespectarea
planificării orare a vizitelor la patul bolnavului) ;
• sunt numeroşi – înmulţirea factorilor de stress este un element agravant
(Ex. În centralele telefonice, angajaţii trebuie să răspundă întrebărilor clienţilor, întrun timp
limitat, respectând cu stricteţe protocolul de conversaţie, completând în acelaşi timp o fişă de
informaţii, întro ambianţă zgomotoasă, în timp ce pe un ecran este afişat numărul de clienţi
care aşteaptă);
• sunt incompatibili – coexistenţa unor factori de stress antagonişti afectează în mod
deosebit sănătatea. Astfel de situaţii se întâlnesc în cazul coexistenţei unei exigenţe de
productivitate crescută, cu libertate redusă de mişcare (aşazisul „job strain” a lui Karasec), dar
mai ales în cazul unei exigenţe de productivitate crescută şi beneficii reduse pentru munca
prestată (financiare sau de altă natură).
În situaţiile de stress se pun în mişcare, simultan, mecanisme fiziologice şi psihologice
de compensare.
Termenul de „stress” a fost introdus pentru prima oară de Hans Selye (1907-1982),
medic endocrinolog austriac. Pentru Selye, stressul este „un răspuns nespecific al
organismului la o solicitare”. Acesta este la originea conceptului de „sindrom general de
adaptare”, care descrie trei reacţii succesive ale organismului faţă de o situaţie stressantă (faza
de alarmă, faza de rezistenţă şi faza de epuizare).
▪ Faza de alarmă – Din momentul confruntării cu o situaţie considerată stressantă,
organismul eliberează, prin glanda medulosuprarenală hormoni specifici, catecolaminele.
Aceşti hormoni au ca efect creşterea frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale, a temperaturii
corpului şi a atenţiei, provocând în acelaşi timp şi o vasodilataţie la nivelul muşchilor. Toate
aceste modificări au ca scop creşterea aportului de oxigen la nivelul inimii şi muşchilor,
pentru a pregăti organismul să reacţioneze.
▪ Faza de rezistenţă – După alarmă, este activată cea de-a doua axă neuro-hormonală,
axa corticotropă, care pregăteşte organismul pentru cheltuielile energetice necesare pentru a
răspunde la stress. Astfel, sunt sectretaţi hormonii glucocorticoizi care cresc nivelul gucozei
din sânge, pentru a oferi energia necesară creerului, inimii şi muşchilor. Cantitatea de
glucocorticoizi este reglată prin sistem de feed-back, astfel că nivelul lor crescut în sângele
periferic, detectat de receptorii sistemului nervos central, inhibă secreţia.
▪ Faza de epuizare – Dacă situaţia stressantă se prelungeşte sau se intensifică,
98