·s

VII
NUME DE FAMILIE
Vorbind despre numele chineze, arabe, latine, n-am putut evita sa
tratez si situaiia numelor de familie sau a ceea ce echivaleaza cu numele
de familie in aceste limbi. La limbile indo-europene vechi, cu
exceptia latinei, problema numelor de familie nu s-a pus, deoarece astfel
de nume nu exists. Si latina le-a pierdut in primele timpuri ale feudalismului.
De aceea, pentru limbile mai apropiate de not in timp si in
spatiu am putut pune problema numelor de botez izolata, raminind
sä tratez separat numele de familie.
Un singur nume (fiend singur nu poate fi numit prenume) a putut
fi de ajuns in colectivitati restrinse, unde erau putine sane ca doua persoane
sa fie numite la fel. Situatia se schimba pe de o parte din cauza
inmultirii populatiei, un trib sau chiar o ginta cuprinzind numeroase
familii in sensul nostru actual, pe de alts parte din cauza dezvoltarii
relatiilor dintre triburi, apoi dintre popoare. Tinind seama de numarul
relativ mic de cuvinte care se folosesc ca nume, se ajunge repede ca mai
multe persoane sa fie numite la fel. Trebuia cu atit mai mult sa se
gaseasca un mijloc de a le diferentia, cu cit se inmultesc cazurile de vinzari
si cumparari, mosteniri, infieri, care pretind identificarea precisa
a persoanelor interesate. Devine deci necesar un al doilea nume.
Cel mai simplu mijloc de diferentiere a doua persoane care poarta
acela§i nume este sa se spund si numele tatalui, la genitiv. In Grecia
veche, acest mijloc se folosea in mod curent, de exemplu oratorul Demostene
(gr. demos popor" si sthenos forts ") era numit in mod curent Demostene
at lui Demostene (pentru ca si pe tatal sau it chema tot Demostene);
Alexandru eel Mare era numit Alexandra at lui Filip.
Un al doilea mijloc a fost adaugarea numelui tatalui insotit de cuvintul
fiu", prepus sau postpus, si aceasta constituie un prim rudiment de
nume de familie. Am vazut ca in latineste, chiar dupa ce se stabilesc
numele gentilice, formula of iciala pretinde sa se precizeze, dupd numele
gentilic, fiul lui ..." (L. Calpurnius, P. fit., Piso Lucius Calpurnius, fiul
lui Publius, Piso"). Am mai vazut in limbile semitice formatiile cu ben
fiu" (Ahmed Ben Bella) si in turce§te cu oglu fiu" (Ceaupglu). In lirnbile
care ne intereseaza mai de-aproape, astfel de formatii vor intervene
mai tirziu.
In lumea medievala, cei dintii care-si adauga un al doilea nume, sent
nobilii, adica proprietaTii de pamint, ca unii care aveau mai multe interese
personale de aparat. In general, numele era legat de proprietate: la numele
de botez se adauga numele localitatii sau al tinutului, de care era
legat titlul de noblete; inaintea acestuia se introduce de obicei prepozitia
de" (in englezeste of, in frantuzeste de, du, de la, in nemteste von): fr.
Philippe de Champagne, germ. Wolfram von Eschenbach. Intre egali se
folosea de obicei numai numele proprietatii, de exemplu pe Louis de
www.dacoromanica.ro
73