·s

zarea starii civile, registrele de nasteri incep sa fie tinute.cu grija si schimbarea
numelui de familie nu se mai poate face decit cu anumite forme.
In diferite tari ale Europei constatam ea de obicei trebuie sa treaca
o vreme destul de indelungata ping cind numele de familie se generalizeaza
si se fixeaza, si aceeasi este situatia si la noi, dupa cum am aratat
mai sus. Prima lege a numelui in tara noastra dateaza din 1895, dar ea
nu a devenit cu adevarat aplicata, la tara, decit dupa eliberarea patriei
noastre. Aceasta inseamna ca multi oameni, in secolele trecute, iar la
tara si in secolul nostru, au putut, cind au vrut, sa-si schimbe numele de
familie, singura conditie hind aceea ca semenii for sa o accepte tacit.
Motive pentru schimbari de nume sint numeroase. Voi prezenta aici
numai citeva. In primul rind numele se poate schimba si fara voia purtatorului,
daca se muta in alta tara, unde pronuntarea difera. Cel mai
clan exemplu este cel al strainilor imigrati in Franta. Limba franceza are
ortografie etimologica, multe litere nu se pronunta sau se pronunta altfel
decit sint scrise, multe sunete se scriu cu mai mult de o liter& si,
bineinteles, regulile nu corespund cu ale altor limbi. Francezii citesc
orice nume strain asa cum ar trebui citit daca ar fi un cuvint frantuzesc
(de exemplu numele meu it citesc gror). Daca cineva cu numele Paucescu
s-ar muta in Franta, el ar deveni automat posescii, cu accentul pe
finals. Nu e de mirare daca multi, auzindu-0 pronuntat numele, nu si-1
recunosc. Totusi, cei care se fixeaza in Franta se depnind cu pronuntarea
franceza, iar urmasii for ajung sa-si pronunte si ei numele dupa
moda franceza. Astfel un alsacian cu numele german Hachenburger (pro-
.
nuntat hethenburgar) devine in Franta asanbiirge.
Rominii care s-au stabilit in Franta au acceptat si ei astfel de modificari,
in special si-au schimbat ei insisi pe -cu final (caci multe nume
rominesti se terming in --Cu), scriindu-1 cu -0, pentru a evita pronuntarea
cu U, care dadea nastere unui echivoc in frantuzeste: Bibesco, Ionesco,
Popesco, Vacaresco. Un nume ca Brincoveanu, scris Brancoveanu, devine
in frantuzeste Brancovan. Rominii care au ajuns sa locuiasca in Rusia sau
in Bulgaria au capatat adesea un -ov la sfirsitul numelui, de exemplu un
cunoscut om de cultura in Rusia lui Petru I purta numele Ghinculov, pornindu-se
desigur de la numele rominesc, scris cu ortografia de atunci,
Ghincul.
Sint mai numeroase si mai bine cunoscute numele rominesti maghiarizate.
Uneori ofiterul starii civile din Ardeal, Bind maghiar, n-a auzit
bine, n-a retinut bine sau n-a stiut cum sa scrie numele rominesti, carora
le-a dat o forma maghiara. De exemplu numele i'chiopoaie (Aschiopoaiei)
a fost scris Steopoe pastrat pina astazi la unele familii, transformat
la altele in Steopol (daca nu cumva, mai curind, acesta reprezinta o
scriere maghiara pentru .5'chiopul). Pe de alts parte, au fost romini care
si-au maghiarizat de buna voie numele, in special cei care se imbogateau
sau deveneau nobili. Altii, al caror nume fusese tradus in ungureste, 1-au
retradus, semnind cu ambele nume: Molnar-Pivaru (molnar moray" in
ungureste),, Vaida-Voevod (magh. vajda voievod") etc. (Vezi si Micu-Klain
de la germ. klein mic".)
Exista si procedee de rominizare a numelor maghiare, eventual de
rerominizare a numelor rominesti care fusesera maghiarizate. Deoarece
functionarii maghiari n-au notat pe -u final la numele rominesti, si ast-
96
www.dacoromanica.ro