Basarabia - Limba Romana

136 ROMÂNĂnismului, oameni care au trăit atunci, victime, am realizat că ne spunem unulaltuia nişte lucruri pe care le ştim mai mult sau mai puţin, în timp ce afară, pelângă noi, trece viaţa, trec generaţiile tinere, care habar nu au de nimic şi care nuînţeleg nimic. Şi atunci am iniţiat Şcoala de vară. Ei bine, aceasta are nişte efecteextraordinare. Sigur că este puţin la nivelul populaţiei ţării (în fiecare an suntdoar o sută de participanţi), dar faptul că aceşti copii, că aceşti adolescenţi setransformă, dovedeşte că se poate şi, de altfel, este o experienţă care se multiplică.Cel mai mult mă impresionează faptul că, deşi ceea ce se vede în muzeu esteîngrozitor, adică sunt ilustrate nişte crime, nişte vieţi distruse, familii împrăştiate,cei care ies de aici, ies cu un plus de energie. Nu ştiu, capătă, parcă, o aură deîncredere în bine. Şi m-am întrebat: cum se explică că aceşti copii vin şi efectivse pasionează, şi se întorc şi al doilea an, deşi intră destul de greu, cu examene deadmitere? Cred că ce-i lipseşte generaţiei tinere sunt modelele. În personajelemuzeului, aceste modele pot fi găsite. Cum să spun, rămân modele, chiar dacă evorba de nişte oameni care au fost învinşi, care au murit acolo, dar au murit fărăsă renunţe la idealurile lor. Iar tinerii descoperă că există şi asemenea oameni,că au existat în istorie, deci există şansa să devină şi ei personalităţi exemplare,ceea ce este extraordinar.V.B.: Domnule Rusan, ce anume serveşte ca material muzeistic? LaAuschwitz, de exemplu, funcţionează mormanele de încălţăminte, cuptoareleîn care au fost arşi oameni. La Dumneavoastră sunt documentesobre, fotografii. Cum reuşiţi să atingeţi aceste strune despre care vorbeştedoamna Blandiana?R.R.: Foarte greu, nu avem obiecte decât rarisime. Documente, relativ puţine,iar fotografii ale crimelor – aproape deloc. Temnicerii noştri au avut grijă să nufacă fotografii, au făcut cei de la Katîn, sovieticii, descoperite ulterior. Tot ei aufotografiat miile de sclavi de la Belmorski Kanal. Au făcut şi naziştii, în lagărele lorde exterminare, uneori chiar cu voluptate, cu cinism; şi acum se mai descoperă decătre nepoţii unor gestapovişti, prin poduri, fotografii. La noi nu se găseşte nimic.V.B.: Decât profilul şi anfasul.R.R.: Da, avem acele poze de anchetă, care spun mai mult decât orice. Avemfişele de încarcerare, din care deducem cine a fost omul, până la semnalmentelefizice – că avea părul castaniu, că avea 1 metru 67 etc. Şi avem pedepsele lacare au fost condamnaţi de către tribunalele militare. Foarte rar apar şi motivele.Motivul condamnării era un pretext – „uneltire contra ordinii de stat”. Prinacest articol 209 din codul penal comunist au fost închişi mai mult de o treimedin deţinuţii politici. Aici se cuprindea totul, de la faptul că cineva i-a acoperitmustaţa lui Stalin pe portretul dintr-o primărie la faptul că omul într-adevăr aconstituit o organizaţie anticomunistă în munţi sau într-o şcoală. Adică e fascinantcâte pretexte găseau ca să condamne un individ numai pentru că gândea