Basarabia - Limba Romana

26 ROMÂNĂ„scriitori ai istoriei” – în dublul sens de cei care o scriu prin deciziile şi acţiunilelor şi cei care o povestesc apoi – au încercat de fiecare dată să şteargă scrisul istoricprecedent. Aşa cum pergamentul este răzuit până se îndepărtează un strat depiele cu scrisul de pe el, tot astfel identităţile noi s-au impus încercând să şteargămemoria trecutului. Cu cât ne-am apropiat de prezent, cu atât operaţiunea derăzuire a devenit mai violentă. A doua jumătate a secolului XX a excelat sinistruîn operaţiuni de inginerie socială, folosind cruzimea extremă ca instrument alacestor lucrări. Întregi categorii de populaţie din punct de vedere etnic şi socialau fost lichidate. Rezultatul a fost ştergerea în foarte mare proporţie a memorieinaturale a trecutului, aceea care se păstrează în familie, prin convieţuire cupărinţii şi bunicii într-un context în care memoria fixa ansamblul de informaţiinecesare vieţii, cum ar fi răspunsurile la întrebările: de unde eşti? al cui eşti?care sau unde îţi este proprietatea (faimoasele hotare pe care le învăţau băieţiiprintr-o chelfăneală de la tatăl lor)? ce limbă vorbeşti? Or, din mărturia unor bătrâni,înţelegem că în perioada sovietică simpla cunoaştere a răspunsului corectla aceste întrebări reprezenta o ameninţare pentru supravieţuirea individului.De aceea părinţii alegeau să nu le mai spună nimic copiilor. Cu cât ştiau maipuţin, cu atât erau mai în siguranţă, gândeau părinţii. „Omul nou” pe care l-aproiectat comunismul trebuia să fie prin excelenţă un orfan şi un amnezic. Dinacest experiment îngrozitor ne-am trezit însă cu o veste bună, anume că putereaspiritului uman este de asemenea natură, încât aceste experimente ideologiceau eşuat. Nevoia de memorie face ca astăzi să existe o exigenţă publică pentrudescoperirea trecutului, deschiderea arhivelor, asumarea responsabilităţilor, celpuţin la nivel simbolic, prin cunoaşterea adevărului.Noua generaţie este astăzi în situaţia de a învăţa răspunsul la întrebările de maisus de la şcoală, este vorba de recuperarea memoriei prin intermediul celor carese consideră specialişti în memorie, adică istoricii. Răspunderea istoricului estefoarte mare în acest context, fiindcă orice exagerare a sa, orice deviere pătimaşădiscreditează efortul însuşi de regăsire a memoriei. În această privinţă, povesteavremurilor mai vechi se contaminează de spiritul militant şi polemic al istorieirecente. Tot ceea ce rămâne încă sub tăcere despre secolul XX se răsfrânge printr-unsurplus de patimă retorică asupra secolelor anterioare.Mai mult de atât, în cazul secolului XX ne aflăm în faţa unui trecut cu vinovăţiiactive şi suferinţe nealinate. Victimele îşi proclamă trecutul cu durere.Călăii îl ascund cu cinism. Istoricii, a căror viaţă se confundă cu acest trecutrecent, împrumută tonurile acute ale secolului XX şi le aplică şi epocilor maiîndepărtate. Uneori trecutul mai îndepărtat este încărcat cu păcatele trecutuluirecent, iar istoricii intră, unii poate chiar fără să-şi dea seama, în jocul dea acoperi trecutul recent printr-un transfer de tonalitate şi emotivitate asupraistoriei mai îndepărtate. Din acest motiv Basarabia încă mai aşteaptă să fiedescoperită, cu dragoste, în complexitatea ei istorică.