Basarabia - Limba Romana

256 ROMÂNĂşi Ţara Românească pentru anexare”, asupra atitudinii lui Kutuzov, care promiteasă le lase moldovenilor doar ochii pentru a plânge cu lacrimi de sânge, şi,mai cu seamă, asupra evenimentului din mai 1812, „privit divers în România,Moldova şi Rusia”, însă „adevărul istoric este unul singur”. Cartea, care acoperăcronologic răstimpul dintre 1812 şi 1918, a încheiat Florin Pintescu, „se citeştecu interes, Ştefan Purici binemerită recunoştinţa noastră, a cititorilor, o considero realizare remarcabilă, deschizătoare de noi orizonturi pentru istoriografianoastră”. Rezultat al unei activităţi de cercetare şi documentare, dar şi al unuidialog de peste un deceniu, cartea încearcă să ofere nişte răspunsuri bine documentate,autorul mărturisind că s-a străduit să surprindă toate dimensiunile –economică, politică, culturală, identitară – „pentru că au existat cultură, identitate,suflet românesc şi în perioada aceasta”, aducându-le aminte participanţilorcă „Basarabia a fost prima care a votat Unirea”.La sfârşit, două amănunte asupra cărora merită să medităm, legate, într-un fel,şi de prezenţa în public a două monahii de la Mânăstirea Voroneţ, cu care amcălătorit de câteva ori de-a lungul anilor, pentru lansări de carte româneascăla Cernăuţi, carte românească atât de rară în frumosul oraş al Bucovinei.Primul se referă la grija cu care, sub dedicaţiile scrise la lansare pe volumulsău, Ştefan Purici menţiona data de 23 aprilie, dată la care la noi este sărbătoritSf. Gheorghe, mucenic pe cât de greu încercat, pe atât de însemnatcu garantul biruinţei finale. Cel de-al doilea detaliu este că nu numai că primulşi deocamdată singurul curs de Istoria Basarabiei din România există laUniversitatea ,,Ştefan cel Mare”, Suceava, dar şi că autorul lui, azi prorector alacestei universităţi din Sudul Bucovinei, este originar din Nordul Bucovinei,absolvent al Universităţii Cernăuţi. Biserica Mânăstirii Voroneţ, capodoperaocrotită de UNESCO, a fost zidită, după cum se ştie, de Ştefan cel Mare, dupădepăşirea unei grele înfrângeri, iar patronul, Sf. Gheorghe, i-a fost ales de Voievodtocmai în spiritul credinţei întărite că niciodată nu trebuie pierdută nădejdeaîn izbândă. Or, aici, în Bucovina despicată de istorie, şi sensibilitatea ladurere, şi credinţa sunt încă vii şi continuă să lucreze.