Basarabia - Limba Romana

eminesciana 47telui, moştenind păcatul fratricidului biblic al lui Cain şi Abel. Balada Mioriţaîncifrează rezolvarea crizei sacrificiale 8 , mitul devenind de o rară complexitateprin soluţia creştină a nunţii cosmice, specifică spiritului creştinismului cosmicrăsăritean, despre care a scris pagini esenţiale Mircea Eliade (Mioara năzdrăvană)9 . Numai că elitele politice şi culturale n-au avut, decât arareori, apetenţaînţelegerii mitului naţional. Deşi nu s-a ocupat special de Mioriţa, Eminescu apus în concept ceea ce balada punea în imagine artistică. Gândirea lui politicăpleacă chiar de la realitatea dezbinării mioritice translatată în domniile elective.Textul fundamental este excepţionala conferinţă din 1876, Influenţa austriacăasupra românilor din Principate. Acolo şi în alte texte, poetul elaborează teoriagolului etnic (prefigurată încă de Dimitrie Bolintineanu), despre care am scris şiîn Modelul ontologic eminescian (1988-1992) 10 .Celor care au văzut sau mai văd în Eminescu un „naţionalist fanatic”, trebuie săli se răspundă că poetul a fost atât de profund în problemele naţionale fiindcăa judecat deopotrivă cu inima şi cu mintea, normă pe care el o formulează învarii contexte, după principiul, devenit şi maiorescian, al naţionalităţii în marginileadevărului 11 . Iată ce spune chiar în amintita conferinţă din 1876: „Dartocmai fiindcă influenţa austriacă se prezintă ca o ţesătură foarte complicatăde cauze şi efecte, încât fiecare individ din ţara noastră trăieşte sub presiuneaei, de aceea cu cât ne iubim mai mult patria şi poporul, cu atâta vom trebuisă ne înarmăm mintea cu o rece nepărtinire şi să surescităm cugetarea, căciuşor s-ar putea să falsificăm vederea acestei călăuze destul de credincioase şisă [ne] agităm cu vehemenţă prin întuneric, în luptă cu fantasme. Inimă foartecaldă şi minte foarte rece (s. – Th.C.) se cer de la un patriot chemat să îndreptezepoporul său, şi fanatismul iubirei patriei, cel mai aprig fanatism, nu opreştedefel ca creierul să rămâie rece şi să-şi îndrepteze activitatea cu siguranţă, sănimicească adevărata cauză a răului şi să o stârpească cu statornicie de fier.” 12 .Înarmat cu asemenea concepţie, Eminescu procedează ca un chirurg dăruitintegral sănătăţii pacientului. Şi el porneşte de la răul dinăuntru, văzând căacela din afară este nutrit şi augmentat de primul. Iar acest rău, ecou ontological antitezelor monstruoase (sau dublul monstruos, cum îl va numi Girard), afost, de la întemeierea statelor româneşti, domnia electivă, lăudată de publiciştiisuperficiali, observă poetul, ca pe un fel de „democraţie” a boierilor 13 .Ţările în care a dominat monarhia electivă au fost mereu în primejdie de a fiînghiţite de monarhiile ereditare din vecinătate, cum s-a întâmplat cu Poloniaşi cu Ţările Române. Ele au fost condamnate la mediocritate şi la subistorie.Perioadele de stabilitate şi de înflorire ale Principatelor s-au produs când modulelectiv al domnilor a fost înlocuit, pasager sau bune perioade de timp,cu principiul eredităţii, cum s-a petrecut sub Basarabi şi Muşatini. Miracolul