Basarabia - Limba Romana

cărţi şi atitudini 177depozitare: Biblioteca Institutului de Istorie Naţională (Facultatea de litere)din Bucureşti. O altă sursă bibliografică, de dată recentă (Paul Mihail,1993), indică faptul că acelui exemplar – semnalat în 1936 – „i s-a pierduturma”(!) 6 . Cazul ediţiei de la 1815 este însă altul: anume acel unic exemplaral Bucoavnei din 1815, păstrat în patrimoniul Institutului de Istorie Naţionalădin Bucureşti, a fost descris de istoricul C. C. Giurescu (în 1931) 7 .O altă ediţie a Bucoavnei (a 3-a) apare în 1822. Un exemplar al cărţii a fostdescris cu lux de amănunte, în 1916, de către O. Ghibu (se păstra în colecţiileBibliotecii Muzeului Pedagogic din Bucureşti). Potrivit cercetătorului, exemplarulera incomplet: avea 32 de pagini (16 file) şi, necunoscând alte ediţii alebucoavnelor basarabene, acesta considera greşit ediţia de la 1822 „ca primabucoavnă rusească-românească din Basarabia” 8 . Un alt exemplar al Bucoavneide la 1822 s-a păstrat în colecţiile Bibliotecii Centrale a Universităţii dinBucureşti, însă acesta a ars la 23 decembrie 1989, în legătură cu evenimentelece au avut loc în Piaţa Universităţii 9 . Bibliografii de la acea instituţie rămânîn speranţa ca măcar o parte din tezaurul inestimabil va fi recuperat. În acestscop, secţia Carte rară a Bibliotecii Universităţii din Bucureşti (BCU) a alcătuitun inventar de lucru (manuscris) al cărţilor distruse: Bucvarul de la Chişinăua fost înregistrat sub nr. 324 10 . Perspectiva bibliografică asupra ediţieiBucoavnei basarabene (1822) ne permite să facem câteva precizări:• O. Ghibu (1916) n-a cunoscut alte ediţii ale bucoavnelor (apărute maidevreme), iar descrierea bibliografică a tipăriturii din 1822 întreprinsă decercetător corespunde întocmai referinţelor bibliografice asupra ediţiilor anterioare:din 1814, 1815. Acest moment vine în sprijinul ipotezei că ediţiilebucoavnelor din prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt o reeditare dupăcea din 1814;• titlul cărţii în versiunea românească (bucoavnele au fost, în majoritate, ediţiibilingve) nu corespunde textului slavonesc (care indică faptul că bucoavnaeste destinată celor ce doresc a învăţa „carte slovenească”) 11 , ci coincide cutitlul ediţiei din 1815, publicată de C. Giurescu: „Bucoavnă, adică începătoareînvăţătură pentru cei ce voiesc a învăţa carte moldoveneşte” 12 .Presupunem că această uşoară modificare este o intervenţie a traducătoruluitrecută neobservată de cenzură. O. Ghibu considera că ediţia Bucoavneidin 1822 „a fost făcută după textul rusesc al bucoavnelor mai simple” 13 . Nuavem niciun motiv să ne îndoim de aceste afirmaţii, deoarece textul în limbaromână este tributar originalului şi abundă în calcuri lexicale. Traducereaterminologiei gramaticale a creat numeroase calcuri lingvistice în literaturadidactică românească din Basarabia primei jumătăţi a secolului al XIX-lea 14 .