Basarabia - Limba Romana

lecţiile istoriei 91„proiecta asupra viitorului un teribil spectru politic” [2, p. 52-53]. Mai apropiatde evenimentele de atunci, Karl Marx nota în 1853 că Principatele „s-auveştejit la umbra protecţiei ruse” [3, p. 175]. Printr-un ucaz din 1808 al luiAlexandru I, în ţările române – aflate atunci sub ocupaţia forţelor militareruse – este înfiinţat un exarhat, care cuprindea „Moldavia, Valahia şi Basarabia”.Precizăm că în perioada respectivă Moldova se întindea până la Nistru,iar Basarabia desemna doar Bugeacul. În fruntea exarhatului a fost numit mitropolitulGavriil Bănulescu-Bodoni, care s-a străduit să introducă o serie deschimbări în situaţia bisericească a principatelor, menite să ducă la apropiereaacestora de biserica rusă. De altfel, printr-un ucaz sinodal din 12 martie 1808,legăturile bisericii române cu Patriarhia Constantinopolului erau întrerupte,toate chestiunile urmând să fie soluţionate de Sinodul bisericii ruse. Exarhatulcondus de mitropolitul Bănulescu-Bodoni a funcţionat timp de patru ani(martie 1808 – mai 1812), încetându-şi existenţa odată cu retragerea trupelorruse, după Pacea de la Bucureşti soldată cu anexarea teritoriului dintre Prutşi Nistru la Rusia.Curând, speranţele în rolul protector şi eliberator al Rusiei ţariste aveau să sespulbere. Urmărindu-se, din start, înstrăinarea populaţiei din stânga Prutuluide sorgintea ei istorică, la numai un an de la rapt, în 1813, Biserica ortodoxărusă înfiinţează Eparhia Chişinăului şi a Hotinului, avându-l ca arhipăstorşi exarh pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1813-1821). După maibine de 1500 de ani de la creştinare şi la cinci secole de suport al statalităţiimoldoveneşti, Mitropolia Moldovei era astfel şi ea ruptă în două şi înstrăinată,fiind împiedicată să-şi mai exercite jurisdicţia canonică în teritoriul dinstânga Prutului.Măsurile prin care se urmărea anihilarea identităţii etnice şi culturale a populaţiilornou ocupate – în cazul de faţă a românilor basarabeni – s-au desfăşuratîn cadrul unui amplu proces de asimilare care a cunoscut periodic momentede intensitate maximă, dar şi de rezistenţă şi nesupunere faţă de acţiunile puteriidominante. Încă din 1814 au izbucnit o serie de revolte, alimentate atâtde ţăranii liberi, cât şi de boieri care îşi vedeau periclitate vechile drepturi şilibertăţi statornicite în Moldova. După un nou război ruso-otoman, urmat dePacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), în semn de protest faţă depolitica ţarului în bazinul dunărean, marele cărturar şi diplomat AlexandruSturza, fiul primului guvernator al Basarabiei după anexiune, îşi dădea demisiadin Ministerul de Externe al Rusiei, în care activase cu merite strălucitetimp de două decenii. Mai târziu, într-o carte finalizată la maturitate, în 1853(Notions sur la Russie / Menţiuni despre Rusia), Alexandru Sturza punea îndiscuţie politica imperială faţă de noile teritorii şi populaţii de la periferie: