Basarabia - Limba Romana

lecţiile istoriei 93Deznaţionalizarea nobilimii a fost însoţită, implicit, de pierderea identităţiide către majoritatea intelectualităţii basarabene.Locul şi rolul politic ale nobilimii au revenit în acel moment istoric miraculosdin 1918 altei clase sociale – ţărănimea, căreia i se datoreşte în mare parteUnirea Basarabiei cu România. Aceasta deoarece „ţăranul a rămas român şisub barbarii cei vechi şi sub cotropitorii ceilalţi, el este păstrătorul efectiv al teritoriuluinaţional, argumentul viu şi cel mai puternic al autohtoniei noastre,conservatorul trecutului şi tinereţii noastre”, după cum scria Liviu Rebreanu[8]. Adevăr valabil, de altfel, pretutindeni, inclusiv pentru ţăranii ruşi: mergândpe urmele scriitorului Gleb Uspenski (1843-1902), A. Soljeniţîn evocăşi el forţa pământului, cea care i-a dăruit ţăranului „o severă disciplină de familieşi socială, l-a protejat de învăţături mincinoase şi dizolvante” [9, p. 85].Alexandru Boldur era, aşadar, îndreptăţit să afirme: „Ţăranul basarabean, careşi-a păstrat mentalitatea sa naţională şi limba, a făcut primul pas temeinic pentrureîntregirea neamului românesc” [10, p. 24].Alături de clasa socială a ţărănimii, un alt pilon al păstrării identităţii româneştiîn Basarabia, sub ocupaţia ţaristă şi apoi sovietică, l-a reprezentat clerul, din cădelniţelecăruia, cum afirmă un autor inspirat, nu ieşea numai mirosul de tămâie,ci şi puţin parfumul culturii naţionale. Este interesant de consemnat faptul că la1812, în momentul raptului, în Basarabia se desfăşura o puternică activitate religioasă,evidenţiată pregnant de numărul celor 775 de biserici parohiale şi 40de mănăstiri şi schituri existente în 755 de sate şi oraşe ale provinciei, deservitede un numeros personal preoţesc pregătit în spiritul valorilor naţionale. Încă dela început, s-a ivit un conflict: pe de o parte, biserica basarabeană, deşi trecutăîn urma unei decizii politice sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, continua sămiliteze pentru un statut propriu, decurgând din caracterul specific al limbii,moravurilor şi obiceiurilor populaţiei locale, diferit de cel al populaţiei majoritareruse a imperiului; pe de altă parte, deşi Biserica ortodoxă se bucura de omare autoritate în Rusia, ea devenise sub presiunea ţarilor o anexă a statului rus,care practica un ortodoxism silit – membrii Sfântului Sinod, format din episcopi,erau numiţi de ţar şi deveneau astfel înalţi demnitari ai curţii imperiale, al cărorscop suprem era să dezvolte în inimile enoriaşilor dragostea necondiţionatăfaţă de scaunul împărătesc. Nu este de mirare că, între primele măsuri dictatede noua ocârmuire, se număra şi interdicţia de a retipări în Basarabia cărţi provenitedin Principatele române, ci numai ediţii în limba slavonă, purtând girultipografiei sinodale de la Moscova.După cum se ştie, după Războiul Crimeei (1853-1856), în perioada 1856-1878 trei judeţe din Sudul Basarabiei (Bolgrad, Ismail şi Cahul) s-au aflat