Basarabia - Limba Romana

38 ROMÂNĂveacul de aur al ştiinţelor naturale şi al psihologiei. Pentru gazetarul „Timpului”,biologia şi psihismul unui popor sunt evidenţe ale fiinţării sale istorice.În 1878, pretenţiile Rusiei asupra Basarabiei, bucată de pământ locuită statornicde români, urmau să fie decise de marile puteri ale Europei, aşa cum,de altfel, se petrecuse şi în anul 1812. Între cele două momente de răscruce,primăvara anului 1812 şi vara anului 1878, prin Tratatul de la Paris din 1856,Basarabia propriu-zisă, cuprinsă, după cum arată Eminescu, între cinci laturi,de la Bender la vârful lacului Ialpug din ţinutul Bolgradului, de acolo la Reni,şi, mai departe, pe braţul de Nord al Dunării, până la Chilia, iar apoi de-a lungulţărmului Mării Negre până la gura de vărsare a Nistrului, urcând în celedin urmă către Bender – fusese restituită proprietarului de drept, PrincipatulMoldovei.În preajma Congresului de la Berlin, adică în primăvara şi în toamna anului1878, precum şi după aceea, Eminescu dă glas concepţiei sale organiciste asupradevenirii unui popor şi condamnă cu fermitate desprinderea Basarabieide România, cu atât mai mult cu cât el considera că ruperea teritorială nu eramotivată de voinţa populaţiei, ci de efectele nefaste ale negocierilor între marileputeri. Gazetarul atrage atenţia mai ales asupra cauzelor care au înlesnitabuzul anexărilor: „Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, niciBasarabia de ruşi, ci prin fraudă. Pentru Bucovina s-a cumpărat delegaţii turcişi un general rus, pentru Basarabia asemenea; căci delegaţii Rusiei primiseordin din San-Petersburg să-ncheie pace cu orice preţ, de vreme ce intraseNapoleon I în Rusia. Dragomanul Porţii, fanariotul Moruzi, cumpărat şi sperânda veni la domnie prin ajutorul Rusiei, a-ncheiat pacea de la Bucureşti.Moldova întreagă n-o putea ceda ruşilor, că atunci n-ar fi avut unde domni,cedă deci jumătatea ei dintre Prut şi Nistru. O flotă engleză stătea în Bosforşi sili pe sultan să încheie pacea de la Bucureşti. Sultanul ridică mucul condeiuluide pe tratat şi trecu pe o altă hârtie: sentinţa de moarte a lui Moruzi” 26 .Examinarea cauzelor care determină actul de forţă al anexării teritoriale impunemeditaţii despre efectele unui asemenea act de periclitare a evoluţieiprin care un popor atinge stadiul superior barbariei, civilizaţia. Cel mai marepericol al înstrăinării este alterarea, chiar moartea conştiinţei unui neam, sau,cu alte cuvinte, distrugerea temeliilor „de existenţă socială” 27 ale unui popor.Dezbinările politice, atât cele provocate de condiţii interne, cât şi cele pricinuitede cauze externe, nu au consecinţe durabile decât dacă şubrezesc bazeleconştiinţei colective: „Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nueste că vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute; putem săpierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român.”.Nu întinderea teritoriilor ocupate este măsurariul trăiniciei unui neam, ci statorniciavalorilor care stau la temelia conştiinţei sale istorice. Acest gând dă