Basarabia - Limba Romana

32 ROMÂNĂîncorporările de provincii 7 sau denunţă, persiflează ori satirizează şubrezimeaargumentelor pe care se sprijină cazuistica puterilor interesate de anexarea deteritorii româneşti 8 . „Vocea” gazetarului este, după caz, rece, lucidă, solemnă,ori, dimpotrivă, de o vehemenţă superlativă. Pe cât de scrupuloase sunt probărilead rem şi ad verecundiam, pe atât de lipsită de inhibiţii este invectiva.Tiparul de recurs la forţa patosului îl aflăm în rânduri precum: „La anul 1774au intrat oştirile austrieceşti, cu dispreţul oricărui drept al ginţilor, în pacefiind cu Poarta şi cu Moldova, în partea cea mai veche şi mai frumoasă a ţăriinoastre; la 1777 această răpire fără samăn s-a încheiet prin vărsarea sângeluilui Grigorie Ghica V. Vod. Fără de lege nemaipomenită, uneltire mişelească,afacere dintre o muiere desfrânată şi între paşii din Bizanţ, vânzarea Bucovineiva fi o vecinică pată pentru împărăţia vecină, deapururea o durere pentrunoi. (...) Poporul cel mai liber şi mai îngăduitor şi-au plecat capul sub jugulcelei mai mizerabile şi mai slugarnice rase omeneşti. Pământul cel mai înfloritîncape palmă cu palmă în mânile cele mai murdare, raiul Moldovii se împlede neamul cel mai abject.” 9 .Ce impresie va fi făcut asupra cititorilor tirada publicată în „Curierul de Iaşi”din 30 septembrie 1877? Şi astăzi, la 135 de ani de la tipărirea lor, cuvinteleoţelite ale mâniei răscolesc imaginaţia şi dezmorţesc emoţii. În viziunea gazetarului,nimic nu este mai grav decât distrugerea unităţii românilor, iar infamiade a smulge bucăţi din trupul românităţii primeşte ripostă verbală pe măsură.De altfel, raţionamentul şi figura retorică dominată de patos concentrat reprezintăextremele unui lanţ bogat de elemente persuasive de care Eminescuse foloseşte pentru a practica cu îndemânare o gazetărie etică, de angajament.Parcurgând publicistica eminesciană, înţelegem că, dacă istoria se prezintăconştiinţei ca imagine curgătoare a lumii încifrate în hieroglifa unei poveştimoralizatoare, una dintre îndatoririle ziaristului este de a aduce în atenţiacontemporaneităţii trecutul care dă substanţă etosului. Raţionamentul şi figuradevin, aşadar, elemente constitutive ale unui model în care binele şi răulsunt valori înscrise într-un model adecvat temei tratate şi lipsit de echivoc.Având ca reper naraţiunea etică pe care o presupune desfăşurarea istoriei înrama timpului, cumpăna gândirii ziaristului trece binele şi răul când prin sitaobiectivă a raţionamentului, când prin filtrul subiectiv al şarjei, ceea ce face caoperaţiile primare de evaluare a fenomenelor, creditarea şi declinul, să ia cândformele fine ale recursului la logos, când aspectul năvalnic al revărsărilor depatos. În acord cu această serie de observaţii ar fi, deci, greşit să se presupunăcă binele şi răul sunt categorii imuabile, a căror polarizare poate conduce înmod invariabil la interpretarea identităţii de neam din perspectiva pozitivuluişi a alterităţii din perspectiva negativului. Deşi partizan declarat al unor temeşi idei, Eminescu nu este un spirit dogmatic. Gazetarul examinează vorbeleşi faptele, le observă implicaţiile, le teoretizează potenţialul valoric, dar nu le