Basarabia - Limba Romana

154 ROMÂNĂpentru ceea ce au făcut sau, poate, mai corect ar fi să zic, pentru ceea ce n-aufăcut, deşi ocupanţii se impuneau pe toate căile posibile. Şi anume – prina le pângări limba, obiceiurile, tradiţiile, adică, înstrăinându-i de strămoşi,ba chiar de ei înşişi. În acest scop, s-au statornicit în teritoriu puzderie devenetici oficiali. Biserica, curând şi şcoala, au trecut la limba rusă. Dar săne închinăm memoriei predecesorilor noştri care nu numai că nu s-au lăsatsubjugaţi în felul acesta, ci, mai mult – i-au făcut prizonieri chiar pe ocupanţicare, sub influenţa condiţiilor de trai create de către băştinaşi, s-auvăzut nevoiţi să le înveţe limba, să le deprindă obiceiurile, tradiţiile, să lestudieze istoria, încetul cu încetul dizolvându-se. Devenind români în toatălegea. Cel mai simplu argument al acelui proces istoric naţional e noianulde nume de familie.Drama noastră a reînceput la 28 iunie 1940 care, curmată fiind la 22 iunie1941, în 1944 s-a reîntors. Şi foametea organizată, campania forţată „FZO”,expedierea tineretului în Rusia, la minele de cărbuni, deportările masive alegospodarilor. Şi dacă ne mai amintim de cei neîntorşi din război, în perimetrulBasarabiei rămăseseră doar bietele femei, bătrânii şi copiii, care chiar dinprimele zile au fost supuşi învăţământului sovietic, cu alfabetul rusesc, cu limbarusă pretutindeni şi cu manualele respective, cu radioul şi cu oamenii lor.Dictatura fricii, dar şi a limbii şi a vieţii în genere, în toate amănuntele, aurăsădit acel sentiment de ocupant chiar în noi înşine. Ne-am pomenit că numai suntem români, că limba nu ne mai este română, că istoria noastră începede la 1812, că cel mai crunt, mai periculos duşman al nostru este poporulromân... Şi încetul cu încetul ne-am înghiţit pe noi înşine... Independenţaacestui pământ durează de două decenii, dar noi, din păcate, am rămas aceiaşiromânofobi, aceiaşi rusofili, aceiaşi ocupanţi ai propriilor noastre suflete...Da, triste concluzii. Aş dori să fie pur subiective şi să nu ne caracterizeze...Dacă vreţi, doar un singur exemplu, pe cât de simplu, pe atât şi de revoltător:în Parlamentul republicii unii deputaţi dintre acei ce boicotează mereu şedinţele,atunci când se prezintă totuşi, îşi încalecă neapărat căştile să afle ce sevorbeşte în limba oficială pe care o ignoră făţiş, iar statul se grăbeşte să le punăla dispoziţie traducători plătiţi nu din salariile respectivilor, precum ar fi logic,ci din buget. Aceştia suntem noi, cei adevăraţi...Mai rămânem totuşi cu speranţa (care moare ultima) că barem în ceasul aldoisprezecelea ne va vizita acea „înţelepciune de pe urmă a moldoveanului”...Să ne ajute Dumnezeu!