Basarabia - Limba Romana

94 ROMÂNĂmai întâi în componenţa Moldovei, apoi a Principatelor Unite şi a României,ca urmare a hotărârii Congresului de pace de la Paris (1856). După războiuldin 1877-1878 şi proclamarea independenţei de stat, România este obligatăsă retrocedeze Rusiei cele trei judeţe, printr-o hotărâre a Congresului de laBerlin (1878). La 9 octombrie 1878, odată cu trecerea noilor ţinuturi substăpânire rusă, reprezentantul puterii ţariste îi comunica împăratului printr-otelegramă: Basarabia românească nu mai există. A doua zi, cu prilejul SfinteiLiturghii oficiate în soborul de la Ismail, arhiepiscopul rus al Basarabiei, PavelLebedev, se adresa enoriaşilor moldoveni cu următoarele cuvinte: „Ţineminte, ţară nou-alipită, că tu eşti avanpostul poporului rus şi al bisericii ruse,avanpostul prin care poporul rus şi biserica rusă intră în atingere cu popoarelede o credinţă şi de un sânge cu noi” [11, p. 147-148]. Mai târziu, un urmaşal lui Lebedev, arhiepiscopul Serafim Ciciagov, trimis să sprijine prin bisericărusificarea Basarabiei şi transformarea ei într-o provincie devotată Rusiei şiţarului, se plângea de preoţimea basarabeană cu năzuinţe separatiste, precum şide mişcarea naţională care militează pentru desfăşurarea serviciului divin şia învăţământului şcolar în limba maternă. El îi asigura pe superiorii săi că seluptă împotriva grupului de separatişti care stăruie să-i înveţe pe moldoveni limbaromânească cultă, necunoscută moldovenilor... [12, p. 304].Să mai menţionăm că primul ziar naţional românesc apărut la Chişinău, înmai 1906, la aproape o sută de ani de ocupaţie străină, s-a intitulat „Basarabia”şi a fost realizat de studenţi şi absolvenţi ai Seminarului teologic din capitalaprovinciei. Poemul Limba noastră, pe care Ovid Densusianu îl consideracea mai frumoasă poezie închinată limbii române, a fost scris de preotul-poetAlexei Mateevici, cel care, în faţa studenţilor din Chişinău, în 1917, afirma:„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marelepopor român” [13, p. 309, 323]. Toţi scriitorii „epocii de redeşteptare, afirmăşi părintele Vasile Ţepordei, au fost clerici şi tinere vlăstare ale şcolilor duhovniceşti”[14, p. 13]. Din rândul seminariştilor s-au afirmat şi cei mai mulţidintre făuritorii Unirii din 1918. În pofida înstrăinării şi a numeroaselor opreliştiîntâmpinate, Biserica Basarabiei a supravieţuit regimului ţarist: în 1918,ea revenea la sânul patriei-mame cu o zestre însemnată: un mare număr debiserici noi, reconstruite din piatră, diverse edificii şcolare şi sociale parohiale,precum şi cu un patrimoniu spiritual păstrat cu evlavie. La acest din urmăcapitol, poate „cea mai bogată comoară, cum scria istoricul N. Popovschi în1931, a fost frumoasa limbă românească, acea «limbă a vechilor cazanii» pecare populaţia băştinaşă din Basarabia a păstrat-o cu sfinţenie sub scutul bisericii,cu via ei înrâurire, trecând-o prin toată negura vremurilor, ca o unicămoştenire pe care nu i-a putut-o răpi oblăduirea străină.” [15, p. 312.].