Basarabia - Limba Romana

critică, eseu 193rabeană”, Ion Simuţ observa, esenţial, că e vorba de „o gestiune proprie a valorilor”10 . Înţelegem dorinţa scriitorilor basarabeni de a fi trataţi ca „scriitoriromâni, pur şi simplu” (N. Leahu). Realitatea e însă alta şi afirmând răspicatcă literatura basarabeană e literatură română, nu putem ignora că, deocamdatăcel puţin, circulaţia cărţilor şi a valorilor nu e încă „naturală şi vizibilă” 11 .Adică n-a intrat în circuitul naţional, sfidând realităţile geopolitice (statale,mai exact).Deşi a trecut printr-o „succesiune de reînvieri” şi regenerări spectaculoase,chiar miraculoase, fenomenul basarabean rămâne înstrăinat, prelungindu-şi„destinul golgoteean” (cf. M. Cimpoi), cu o identitate disonantă faţă de cadrulreferenţial românesc. Încât şi literatura din Basarabia, în pofida eforturilorsincronizante, a gesturilor recuperatorii, e şi azi privită ca o literaturăparalelă, sperata integrare culturală fiind – spunea cândva L. Ulici – doar un„balsam consolator”. Dar literatura Basarabiei nu există în sine; avem, aşadar,obligaţia unei mai generoase receptivităţi.Între a decreta că ea nu există (fie în sens valoric, fie ca imposibilitate „localistă”,ruptă de matca românităţii) şi a prelua necritic abundenta ofertă, alegem,fireşte, soluţia unui examen calm al reliefului axiologic: cu autori gonflaţi şistatui caricate, cu prestigiu ofilit, obligând la reevaluări / declasări; cu himeraspecificului şi suflul profetic, de valenţe sacrale, oscilând între ruralismul elegiacşi retorica proletariană, vehiculând industrios-stahanovist poncife pro-Petrecere ţărănească