Basarabia - Limba Romana

206 ROMÂNĂiar mai târziu, Beckett, Buzzati. Bun cunoscător al operei lui Liviu Rebreanu– Beşleagă venea şi pe filiera prozei interbelice, tentaţia refacerii legăturiicu literatura din acea perioadă, precum şi cu fenomenele literare universalenefiindu-i străine. Incomunicabilitatea dintre eul însingurat şi lumea din jursau realitatea devenită o construcţie în vânt este determinantă pentru retragereapersonajelor în forul lor interior. Beşleagă converteşte singurătatea îninstrument de cunoaştere, durerea (unul dintre romanele sale poartă chiaracest titlu), suferinţa venind dintr-o profundă angajare în soarta lucrurilor.Deşi în publicistica sa, la un moment dat, a apreciat în mod exagerat realităţilecomuniste din deceniul şase, în mod paradoxal, în scrierile sale artistice,în care predomină eroi cu destine eşuate, nu vom întâlni imagini aleunor realităţi lustruite. Mai mult ca atât, într-o panoramă a prozei basarabene,schiţată în 1979, Vladimir Beşleagă atrage atenţia asupra omniprezenţeieroului neîmplinit în peisajul literar basarabean al timpului: „...Horia dinZapah speloi aivî (Clopotniţa de Ion Druţă), care luptă pentru conservareaunui monument de cultură şi istorie, este şi el un învins, scrie autorul Zboruluifrânt. De unde se pune întrebarea: nu cumva proza noastră îşi alege, înultimul timp, tot eroi care eşuează în acţiunile lor? (...) Nu cumva asistăm lanaşterea unei întregi generaţii de eroi literari, care ori nu ştiu cum să lupte casă-şi apere idealul vieţii, ori nu vor să lupte? E o tendinţă a prozei? E un semnal concepţiei de creaţie a autorilor? E o slăbiciune a idealului estetic şi socialce-l împărtăşesc prozatorii noştri? Căci: Alexandru Marian din romanul Acasăe un învins; Daniel Gornic din romanul lui Alexei Marinat Mesagerii e unînvins, Richi (din romanul lui Aureliu Busuioc Unchiul din Paris – n. A.B.) eun învins; Horia e un învins; Zamfira Duma (din romanul Verei Malev Vârstade argint – n. A.B.) e o învinsă; Ion Branişte (din romanul Drumuri de MihailGheorghe Cibotaru) e un învingător fals...”. Stabilit într-un atare context,însinguratul personaj din proza lui Beşleagă este supus analizei lumii sale interioare,sau chiar a degradării eului. Aici se află motivaţia dezghiocărilor decomportament psihologic al lui Isai din Zbor frânt, Alexandru Marian din romanulAcasă, într-o variantă revăzută – Nepotul, Ignat şi Ana, din lucrarea cuacelaşi nume, sau Emil, din romanul Durere. Prozatorul transnistrean scrie oistorie vie a lumii interioare ce nu se supune radiografierii de către regimultotalitar. Aflat în stare de decădere, omul trebuie să pună „os la os” şi să seadune din patru colţuri ale fiinţei sale împrăştiate pentru a renaşte. Personajelelui Beşleagă se reclădesc din aşchiile trecutului la care revin pentrua se înţelege pe ele însele. Această revenire ia aspectul dedublării, aşa cumse întâmplă în cazul lui Filimon din romanul Viaţa şi moartea nefericituluiFilimon sau al fluxului memoriei – în Zbor frânt. Tehnicile narative utilizatesunt complexe, intercalându-se de o aşa manieră încât eul psihologic este ori-