Basarabia - Limba Romana

critică, eseu 211lui. Având în vedere că în Vechiul Testament muştele simbolizează pedeapsadumnezeiască, această desemnare aproape că s-ar justifica.Îngroșând depreciativ nuanțele, autorul trage o linie revoltător de fermă înceea ce privește însăşi esența municipiului Bălți: „orașul Bălți, care e de altfelmunicipiu, reușește să fie o chintesență a tot ceea ce e murdărie, urâțenie șidisperare, în întreaga provincie basarabeană.” [1, p. 78]. Verdictul necruțătorde tăios subliniază o dată în plus aversiunea pe care i-o trezise acest oraș ascunsîn depresiunea geografică deprimantă.În plus, Geo Bogza pune sub un mare semn de întrebare însăși calificarea generoasăde municipiu, cu care se învrednicise acest oraș: „Că a fost proclamatmunicipiu, când ar fi trebuit să fie numit orașul lepros, cangrenă, cel mai bolnavși mai putred al țării, aceasta e o eroare de matematică edilitară” [1, p. 78].Unicul merit pe care îl reține autorul ar fi doar numărul mare al oamenilordin „această vale fetidă”. Și pentru că a găsi niscaiva merite unui oraș ingrati se pare un gest impardonabil de generos, nu ezită să-i pigmenteze câmpulsemantic cu cele mai tăioase calificări: „dărăpănături sinistre”, „spectacol macabruși infernal”, „municipiu al foamei, al mizeriei și al deznădejdei”, „torturăfără scăpare”; „loc sinistru și satanic insalubru” etc. Ochiul reporteruluiobișnuit cu realități ce sfidează orice tip de sensibilitate se arată exasperat ladeslușirea acestor viziuni care „masacrau sensibilitatea, făceau nervii să deraieze”.Pentru a-și justifica în vreun fel apetitul devastator de a desființa un oraș caretocmai îl găzduise, Geo Bogza găsește îndreptățită incursiunea etimologicăîn chiar ființa Bălțiului ridicat din smârcuri și nămoluri. Autorul imagineazăcataclisme acvatice care s-au cuibărit în culcușuri de nămol, peisajul geologicfiind profilat de bălți deșirate, una după alta: „Pentru prima oară, acest fel dedenumire nu e numai platonică. Realitatea la care face aluzie e imediată șiîngrozitor de elocventă. Mizeria socială a orașului, complicată cu aceea a insalubrelorcondiții geografice – și iată viața de pe aceste meleaguri, zbătându-sesub un odios blestem, sub o zodie cumplită și nemiloasă.” [1, p. 79].Unicele personaje ale acestui peisaj lugubru sunt coșurile de fabrică „fumegânddramatic” și trăsurile birjarilor „așezate într-un semicerc care părea ogură flămândă deschisă”. Ființele ce populează acest sinistru univers sunt într-odeplină consonanță, murdăria lor născându-se din mizeria acestui pământ:„Murdăria lor, nu e numai murdărie din punct de vedere sanitar, e o murdărieîn care se complac cu deznădejde, o înverșunare fiziologică și o sfidare grotescăadresată întregii lumi.” [1, p. 82].