Basarabia - Limba Romana

lecţiile istoriei 59N. M. Kamenski al 2-lea, temporar a ocupat funcţia de сomandant-şef al ArmateiDunărene; 7) Golenişcev-Kutuzov M. I. (1745-1813). Comandant-şef al Armatei Dunărene: 15martie 1811 (a sosit la 1.04.1811) – mai 1812; 8) Ciceagov P. V. (1767-1849), amiral, în anii 1807-1811 ministru maritim.La sfârșitul lunii aprilie 1812 pleacă spre Bucureşti (soseşte pe data de18 mai / stil nou), fiind numit oficial сomandant-şef al Armatei Dunărene,amiral al Flotei Mării Negre şi guvernator al Principatelor.La 16 (28) mai 1812, în incinta Hanului lui Manuc, a avut loc procedura oficialăa semnării Tratatului de pace ruso-turc de către împuterniciţii celor douăimperii. El includea 16 articole de bază şi, separat, încă două secrete, dintrecare articolele 4 şi 5 vizau în modul cel mai direct soarta Principatului Moldovei.În contextul celor expuse, ţinem să menţionăm o „legitate” a extinderii teritorialea Imperiului Rus în Sud-Estul Europei. Este vorba despre un principiu cea stat la baza definitivării tratatelor marcând anumite cuceriri noi şi care a fostpromovat destul de abil de către diplomaţia rusă în timpul lărgirii hotarelorimperiului – al stabilirii graniţelor pe cursul fluviilor. Astfel, etape ale unei„faimoase” expansiuni din secolele XVIII-XIX au devenit râurile: Nipru –Bug – Nistru – Prut şi Dunărea.Încă în planul secret al lui Z. G. Cernîşev, adresat Ecaterinei a II-a de la 1763(plan ce preconiza prima împărţire a Poloniei), s-a enunţat teza conformcăreia „imperiul are nevoie să fie înconjurat la hotare de râuri”, criteriu ce astat, practic, şi la baza stabilirii graniţelor în urma războiului ruso-turc din1806-1812, conform Păcii de la București, când s-a acceptat din capul loculuiînțelegerea „principială” de a se desemna noul hotar în modul cel mai arbitrar– pe „un fluviu care să merite să fie hotar între cele două părţi”.În timpul negocierilor finale ruso-otomane de la Giurgiu (19.X.1811-21.XI.1811) şi Bucureşti (31.XII.1811-16.V.1812) diplomaţia ţaristă continuasă considere că „pretenţiile Rusiei nu sunt în afara bunăvoinţei”, deoarecedacă la început s-a cerut hotarul pe Dunăre, ulterior s-a renunţat şi s-a acceptathotarul pe Siret. Astfel, soarta poporului şi Ţării Moldovei, fiind decisăla Petersburg şi Istanbul, s-a pecetluit la masa negocierilor ruso-otomane, încadrul celor 19 conferinţe oficiale, de la Giurgiu şi Bucureşti 4 , încălcându-sedrepturile românilor şi obligaţiile atât din partea puterii „suzerane” (Turcia),cât şi din partea celei „protectoare” (Rusia).Guvernul ţarist, fiind presat de pericolul iminent al unui nou război cu Franţa,de opunerea marilor puteri occidentale realizării planurilor sale expansionis-